[delia31]

În prealabil postat de catalin2

Partial sunt de acord cu tine, cu o singura deosebire de nuanta. Spun asta pentru ca este o neintelegere. Am inteles ce vrei sa spui si pot da raspunsul.
Stim ca omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Tu spui aici de asemanarea cu Dumnezeu. Dar Chipul lui Dumnezeu in om nu s-a pierdut la cadere. S-a intunecat, dar fiecare om pastreaza chipul lui Dumnezeu. Deci fiecare om e persoana. Iar o persoana trebuie sa tinda spre asemanarea cu Dumnezeu, cu Persoana perfecta. Ar insemna ca doar sfintii sunt persoane. Definitia data de mine e cea corecta, fiecare fiinta care are chipul lui Dumnezeu este o persoana. Sunt de acord cu ce spui tu: "Eu inteleg, in acest sens, ca exista grade de fiintare ca persoana. Persoanele Sf. Treimi fiind persoane in gradul maxim posibil." Adica gradul de asemanare, corect ce spui.
Unii teologi folosesc termenii de individ si persoana tot in acest sens, mai mult figurat. Un individ este un exemplar dintr-o specie, este folosit si la animale. Teologii vor sa arate aceasta crestere spre asemanarea cu Dumnezeu, spre a deveni persoana intreaga, cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca un om poate ajunge la un nivel atat de jos incat sa nu mai fie persoana (adica sa nu mai aibe firea umana), decat in sens figurat. E o problema, cum am mai mentionat, protestantii au invatatura ca firea omului s-a degradat complet dupa cadere (deci chipul lui Dumnezeu).

Ok, e vorba de gradatii. Intelegi probabil abordarea mea ca fiind maximalista. Iar eu pe-a ta minimalista.
Sa incerc sa dau mreaja mai la adanc si poate ca altii care se pricep mai bine la nuante imi vor sesiza incongruentele.
Intrucat, Dumnezeu e Treime de Persoane si nu un Absolut impersonal, inteleg ca persoana e o categorie teologica, spirituala, dupa modelul maximal al Celor Trei Persoane absolute prin excelenta, si nu o categorie sociologica.
Fiind o categorie teologica, trebuie sa ne raportam la Persoanele Treimii pt. a sti ce inseamna a fi persoana.

Desigur, toti oamenii au in ei chipul lui Dumnezeu in diferite grade de asemanare sau ne-asemanare, ceea ce inseamna, ca orice om este persoana in nucce, in stadiu inca nedeplin, urmand sa devina persoana dupa chipul Persoanelor, pe masura dobandirii asemanarii, numai daca isi doreste liber si constient sa-si insuseasca modul de existenta a Personelor Treimii, pe cat este cu putinta fiecaruia. A fi persoana nu e ceva static. Ci, o perpetua depasire dinamica inspre asemanarea cu Dumnezeu.

Pr. Sofronie chiar se intreaba daca persoana este o realitate materiala sau spirituala, mergand pana acolo incat afirma ca Persoana este duh, o categorie transcendenta, imateriala si spirituala.

Acuma, desi despre asta nu se teoretizeaza, sa ne reamintim teoretic care e modul de fiintare a Persoanelor Treimii ca sa stim dupa ce sa ne orientam in modul nostru de existenta ca persoane.

Tatal exista in Fiul si in Sf. Duh, Fiul in Tatal si in Sf. Duh, iar Sf. Duh in Tatal si in Fiul. Modul lor de fiintare absoluta e trairea fiecaruia in celelalte persoane, iubindu-le absolut si fiind iubit absolut.
Persoana iubita se goleste pe Sine pt. a primi in propria Fiinta pe celelalte doua. Modul acesta de intrepatrundere prin iubire a persoanelor divine, si de vietuire reciproca una in alta, se cheama perihoreza, ceea ce cred ca stii. Asta presupune kenoza, golirea de sine, pt. a-i cuprinde prin iubire pe ceilalti si transfer de fiinta prin iubire.

Dupa cum in modelul Treimic, Persoanele traiesc unele in altele, iubindu-Se reciproc, si fiind o singura Treime, la fel si cei avand fire umana si care tanjesc dupa o asemenea vietuire, chiar daca nedeplin, devin tot mai deplin persoane.
Niciodata nu se poate spune ca o persoana umana a ajuns la maximul asemanarii cu Persoanele Treimii.


Pe scurt, in lungul drum de la chip spre asemanare, persoana are de parcurs propria devenire, tinzand mereu spre modul dumnezeiesc de existenta, chiar daca la inceput foarte, foarte imperfect si nedeplin, cu multe rateuri, caderi, poticniri si renuntari. A trai viata celorlalti, iubindu-i la modul cat mai aproape de modelul Treimii. A-ti transfera fiinta celorlalti si te lasa transferat in fiinta celorlalti prin iubire. Asta-i modul maximal la care suntem chemati sa fim persoane. Care n-are limita.
Chipul lui Dumnezeu din om, dat odata cu sufletul e inceputul persoanei iar sfarsitul e asemanarea cat mai mare cu El.

În prealabil postat de catalin2

In ton cu ce am spus eu, iata ca si ingerii cazuti sunt persoane, pentru ca pastreaza chipul lui Dumnezeu, cu care au fost creati. Articolul este semnat chiar de ierarhul invocat pe topic, Mitropolit Hierotheos Vlachos: http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-88894.html

Articolul vorbeste despre diavol, dar nu inteleg dupa ce criteriu e considerat a fi persoana. Sorry, don't agree. Thumb down.
Sa-ti zic de ce nu-s de acord cu ideea ca diavolul e persoana. E clar ca e la polul opus a ceea ce ziceam mai sus de modul de fiintare a Persoanelor Treimii.

Chiar si numai etimologia cuvantului persoana il exclude din aceasta categorie.
In Limba Romana, termenul persoana deriva din latinescul "personare".
Unde "per" inseamna prin, iar "sonare" inseamna sunet, reverberatie, rezonanta.
Luat impreuna, "personare" ar putea fi tradus ca rezonanta a unui cuvant sau sunet, prin intermediul a ceva ce il amplifica, punandu-l in valoare. Sau a rezona prin ceva, a reverbera prin, a produce un ecou, portavoce, purtator de cuvant si amplificator al lui.

Cuvantul persoana, luat si numai etimologic, ar putea insemna un cineva prin intermediul caruia se reverbereaza un Altcineva, amplificandu-l facandu-l sa se auda, fiind portavocea lui.

Din latinescul personare deriva si cuvantul personaj, adica cineva prin intermediul caruia se afirma ceva, se interpreteaza un rol.
In teatrul grecesc antic, probabil stii, personajele isi interpretau rolurile, purtand masti, de regula de lut, folosite... per-sonare, adica pentru a reverbera amplificand ceea ce rosteau.

Apropo, termenul pentru masca in limba greaca e "prosopon" si e sinonim cu ipostas. Dar si cu chip, fata.

Ideea de "prosopon" ca masca, am vazut ca e atinsa si in articolul dat de Ioan Cezar. Uite ce zice.

Părinţii capadocieni preferau să-l utilizeze pe „ipostas” mai curând decât pe „prosopon” fiindcă acesta, cu implicaţia de rol pe care o avea, mai ales în contextul trinitar, i-ar fi făcut suspecţi de modalism. Acum, când această suspiciune a fost demult depăşită, conotaţiile măştii şi rolului par să fie prielnice într-un fel neaşteptat: masca este, într-adevăr, ceea ce ascunde. Dar este şi un chip, este chipul, „faţa” care ni se potriveşte.

Or, diavolului nu i se potriveste nimic din chipul, fata, rolul lui Hristos. Nu e persoana, fiindca prin el nu se reverbereaza nimic din cele ale Persoanelor Treimii. Nu e portavocea Celui de sus.

Imi place cugetarea de ieri a lui Ioan Cezar – "persoana e camuflata in nucce in individ". Zice multe.