Era unul, Caragiale, care pe vremea aia se amuza copios (între două sughițuri de plâns, cu mai mult ori mai puțin sifon) și zicea despre moftangii (ca să mă exprim în stilul lui Cătălin).
Mofturi, coane, mofturi...
Nu-ți pare plauzibil?
Istorico-critic, vreau să spun....:))
|