Citat:
|
Tot ce știm este că persoana este un mister. Or despre mister trebuie să se tacă într-adevăr numai atunci când nu se poate vorbi despre mister ca mister! Faptul că un mister este recunoscut nu-i anulează acestuia caracterul de mister; dimpotrivă, „ține de esența misterului să fie recunoscut.”
|
Despre ceea ce este "persoana" este bine sa se vorbeasca.
Pentru ca Adevarul se afla in miezul Persoanei.
Aprofundarea conceptului - "persoana" - este o necesitate pentru cel ce cauta Adevarul.
"Persoana" este ubiquitara, nu doar in referintele religioase (Dumnezeu si om), dar evident, in viata de zi cu zi suntem inundati de experimentarea "persoanei" atat cea proprie cat si a altora.
In scrierile patristice, nu avem parte de un studiu analitic, precis al persoanei.
Rationamentele in aceasta privinta sunt eliptice, directionate preponderent catre sustinerea unor principii dogmatice (despre natura Lui Dumnezeu si a omului), fara sa patrunda "esenta-persoanei”.
Fara o abordare rationala a nucleului persoanei, aceasta ramane in obscuritate, intr-o zona tabu, abstracta. Energia ei atomica ramane neexploatata.
=========
"Persoana" presupune in mod necesar constientizarea unui "eu".
"Persoana" reprezinta ansamblul manifestarilor "eu-lui".
Caci fara un “eu-nucleu”, persoana nu mai poate fi recunoscuta ca atare.
Persoana are sens doar printr-un eu constientizat - un eu constient de eu.
Deci miezul “persoanei” este eul.
Persoana este un mister, pentru ca eul este un mister.
Omul are un “eu”, Dumnezeu are un “eu”.
Atunci ce este eul? - o intrebare necesara pentru elucidarea misterului.
Nu,
cine_ este eul? Pentru ca “cine” eludeaza miezul problemei - deviaza investigatia de la esenta - “ce” - catre o configuratie particulara a eului - “cine”.
.
Deci,
Ce este eul? este intrebarea corecta.
Daca aflam ce este “Eu” atunci prin extrapolare aflam toate esentele, si pentru “Tu”, “El/Ea”, “Noi”, “Voi”, “Ei”. Pentru ca “Eul” se afla in toate acestea.
-------------------------------
Intrebarea “ce?” – orienteaza investigatia catre natura, substanta, consistenta “eului”.
Pentru aceasta, in primul rand, “eul” ar trebui localizat precis.
Prin excluziune, eul unei persoane nu ne apare ca fiind intr-un spatiu din exteriorul corpului.
Acesta apare mai degraba ca un fenomen “lipit” sau in interiorul corpului, incapsulat in agregatele trupului.
Insa atunci cand este cautat cu atentie, fenomenul “eu” nu poate fi indicat cu precizie la scara corpului sau chiar la dimensiuni mai mici, celulare / atomice.
Pentru ca la nivel celular/ molecular/atomic nu poate fi identificat cu nicio entitate, eul nu poate fi identificat nici cu o anumita parte macro a corpului, deci nici cu totalitatea acestuia.
Daca nicio celula din corp nu poate fi identificata cu eul, atunci nici ansamblul lor nu poate fi eul.
Atunci unde este eul?
Desi ne apare cu atata intesitate, la o investigatie mai atenta, concretetea acestuia este de negasit.
Oricat am sonda de profund, nu putem atinge eul.
Este un fenomen intangibil.
Ce fenomene similare au aceste proprietati?
De exemplu, albastrul cerului. Albastrul ne apare ca fiind foarte concret, existent, dar la o investigatie atenta a naturii acestuia, pur si simplu dispare din fata observatorului.
Deci - albastrul desi ne apare ca fiind puternic existent, de fapt, nu detine o natura esentiala proprie.
Iar din aceasta observatie stiintifica decurg o multitudine de consecinte. In primul rand, modul in care ne raportam la realitatea albastrului.
Cand eul crede despre sine ca este “ceva”, atunci incep sa apara si problemele.
Aceasta se numeste “parere-de-sine”. Parerea ca este ceva mai mult decat este in realitate - germenele mandriei care deschide Cutia Pandorei.
Eul, ca si albastrul cerului, este tot un fenomen care apare prin producerea altor fenomene relationate. Ca si albastrul cerului, desi exista, nu detine o realitate ultima.
Metaforic spus este abisal, nemarginit.