[Ioan_Cezar]

Ca înaintea înfricoşatului Tău divan de judecată, Doamne, sunt eu, osânditul!
Şi fiind mustrat de priveliştea cea îngrozitoare a faptelor mele şi văzînd dreapta hotărâre rostită de gura Ta care mă aşteaptă, strig eu cu lacrimi: Drept eşti, Judecătorule, şi dreaptă este judecata Ta! Căci întocmai ce mi se cuvine primesc eu de la Tine!
O, luminilor, prea sfinţi îngeri, picaţi lacrimi asupra mea!
Căci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic şi nu m-am umilit pe mine precum a vrut El. Deci, cu adevărat, după dreptate, sunt pedepsit. Când Domnul mila Sa mi-a pus-o înainte, eu, necugetînd, n-am luat-o în seamă. Deci cu dreptate se întoarce acum de la mine. Şi cu urgie îmi vor grăi atunci îngerii: "S-a dus vremea de pocăinţă. Acum este răsplătirea!"
Mângâierea a slăbit. Pocăinţa şi lacrimile sunt nelucrătoare. Muncile se înmulţesc. Suspinele mele nu se aud. Acum este tânguirea nesfârşită. Acum du-te, ia-ţi răsplata pentru lucrurile tale cele amare şi cumplite, arzîndu-te ca o materie a firii celei amare şi a viermelui celui neadormit! Ca un fiu al întunericului desfătează-te! Ai iubit întunericul cel veşnic, îndulceşte-te de feţele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea nemuritoare! Acolo va fi plânsul cel neîncetat şi scrâşnirea cea dureroasă. Vai mie, suflete ticălos al meu, că eşti gol cu totul de fapte bune! Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic?

*
O, cum am putut uita dragostea Ta!
Păcătuit-am, Doamne, şi pururea păcătuiesc!
Ci dă-mi dezlegare de răutăţile mele, ca un Dumnezeu milostiv şi îndurat!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, uşa cea cerească şi chivot sfânt, mântuire întemeiată te am pe tine. Mântuieşte-mă, Stăpână, în dar!

*
Cu rugăciunile Mucenicilor şi ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuvioşilor şi ale Ierarhilor, primeşte şi glasul nostru, Părinte ceresc.
Slavă Ţie, Doamne, căruia Ţi se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Preasfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.