Citat:
În prealabil postat de delia31
Tu folosesti des cuvantul travaliu, desi in acceptiunea comuna e limitat doar domeniului ginecologiei.
Dar chiar despre asta e vorba... chinurile facerii...
|
Scrie Cuviosul Sofronie (în "Vom vedea..." - pp.208-212):
Eram într-o
sfâșiere: nefiind slobod de tirania patimilor,
sufeream și, în setea după bunul netrecător, tânjeam către Dumnezeu.
Rugăciunea pocăinței mă înghițea pe de-a-ntregul. O putere subțire, nematerială, nevăzută, mă purta într-un tărâm al minții, duhovnicesc.
*
... iarăși se ștergea totul din amintire, rămânea numai conștiința păcatului nematerial dar cumplit, care năștea în mine durere, rușine, respingere și chiar ură față de mine însumi. Și din nou totul se contopea în
plânsul pocăinței și duhul meu ieșea în nemărginire de nenumit.
*
Mila lui Dumnezeu către mine s-a arătat prin faptul că mi-a dăruit un puternic
avânt al suferinței pocăinței care mă trăgea către o rugăciune neostoită - una în care sufletul uita totul, nu-și amintea de nimic, ci nealinat trăgea către Dumnezeu nevăzut, dar iubit, necunoscut dar înrudit, neajuns dar apropiat. Nu aflu cuvinte să descriu bogăția pe care Domnul mi-a dăruit-o.
*
... fără sincera recunoaștere că suntem cu adevărat născătură a iadului în căderea noastră, nu vom putea niciodată ajunge la
o deplină pocăință; printr-o deplină pocăință ne smulgem din îmbrățișarea morții "individuumului" egoist și suntem duși în contemplarea universalismului Dumnezeiesc al lui Hristos Care "ne-a iubit până în sfârșit" (Io. 13-1)
Când ne urâm pe noi înșine pentru răul care trăiește în noi,
atunci ni se deschid nețărmuritele zări ale iubirii ce s-a poruncit nouă: în afara lui Hristos, niciodată nu vom îmbrățișa întreaga lume în flacăra de viață făcătoare a harului ce se pogoară de Sus...