[cristiboss56]

Este un păcat nepăsarea faţă de celălalt?

Pr. Emil Crăciun: Nepăsarea creştină este un păcat care constă în indiferenţa faţa de anumite valori şi reguli creştine, care se manifestă în variate domenii (educaţie, viaţă familială, căsătorie, sănătate, societate, justiţie, credinţă creştină). Nepăsarea în formele ei extreme (dezinteresul faţă de o minimă siguranţă materială a familiei, nepăsarea absolută faţă de cel aflat în nevoie, necredinţa îndărătnică până la moarte) îl exclude pe păcătos de la moştenirea vieţii veşnice dacă nu arată pocăinţă pentru păcatul săvârşit. Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt sporirea în virtuţile milei, prieteniei, iubirii aproapelui, mersul regulat la biserică, citirea Sfintei Scripturi.
Părintele care nu poartă grijă de familia lui, şi mai ales de cei din casa lui, (căci uneori copiii nu locuiesc în aceeaşi casă) s-a lepădat prin însuşi acest fapt de credinţă, fiind mai rău decât un necredincios. Este o credinţă moartă aceea lipsită de fapte bune, faţă de cei goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, învaţă apostolul Iacov. Indiferenţa faţă de cel bătut cu sălbăticie şi jefuit de tâlhari din pilda samarineanului milostiv este un caz elocvent şi tipic. Indiferenţa faţă de săraci, văduve, orfani, străini este un păcat de care Iov s-a ferit. Cei indiferenţi faţă de cel aflat în lipsuri materiale, cel străin, cel bolnav, cel aflat în temniţă se vor duce în iad, în focul cel veşnic, aşa cum ne spune însuşi Mântuitorul. Stăpânirea cu asuprire şi asprime a oilor slabe, bolnave, rănite, rătăcite sau pierdute reprezintă mai mult decât nepăsare. Lacomii de avere care nu dăruiesc (fiind nepăsători faţă de cei aflaţi în nevoie), necredincioşii care sunt nepăsători faţă de adevărurile credinţei creştine de orice fel sunt printre aceia care nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.



Părinte, de bârfă cum putem scăpa? În tinereţe ni se pare aproape imposibil. Este oare bârfa un păcat?

Pr. Emil Crăciun: Bârfa este un păcat al limbii care constă în a vorbi de rău, a ponegri, a defăima unele persoane, care nu participă la discuţie. Este sinonim cu păcatul clevetelii. Bârfa răneşte adânc oamenii, care sunt sfătuiţi să nu ia în seamă toate vorbele, fiindcă şi ei au căzut în acest păcat. Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt: înfrânarea limbii, sporirea în virtuţile blândeţii, prieteniei, iubirii, rugăciunea neîncetată, citirea Sfintei Scripturi, lectura cărților duhovnicești, mersul regulat la biserică. Păcatul bârfei trebuie lepădat cu totul de orice creştin. Sf.Apostol Petru arată că trebuie să lepădăm toată răutatea, prefăcătoria, vicleşugul, pizma şi clevetirea şi ca nişte prunci de curând născuţi să dorim laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să creştem spre mântuire.
Sf.Apostol Pavel le spune apostolilor să nu le iasă nici un cuvânt stricat pe gură, ci unul bun, pentru zidire pentru a nu întrista pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care au fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării, îi îndeamnă să lepede orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate din mijlocul lor, fiind buni unii cu alţii, miloşi, şi iertându-se unii pe alţii aşa cum i-a iertat şi Dumnezeu pe ei în Hristos. Sfântul Apostol Pavel se teme să nu găsească cumva şi bârfe alături de alte păcate la revenirea în comunităţile apostolice. Apostolul Ioan aminteşte de Diotref care vroia să deţină întâietatea între fraţi, era foarte clevetitor, nu îi primea pe fraţi, îi împiedica pe cei ce vroiau să-i primească şi-i dădea afară din Biserică. Apostolii nu au voie să vorbească de rău pe nimeni, arată Sf. Ap. Pavel. Când sunt vorbiţi de rău, apostolii trebuie să se roage, arată acelaşi apostol. Bârfa ca păcat este apropiat sau chiar legat de păcatul judecății. Și el nu este specific unei anumite vârste, deși este mai des întâlnit la femei care au o slăbiciune mai evidentă decât bărbații în a sta la o șuetă despre viața cuiva. Hristos Domnul ne spune că: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”deci este cu putință să ne lecuim de acest păcat la orice vârstă, dacă conștientizăm gravitatea acestuia.


Cum putem rămâne veşnic tineri, în Hristos?

Pr. Emil Crăciun: Tot ce a spus Hristos poate fi luat ca un sfat adresat nouă tuturor! Și atunci care e mai important ? Căci toate sfaturile din Evanghelie sunt importante și de folos pentru mântuirea noastră ! Aș răspunde precum i-a răspuns Mântuitorul Hristos tânărului care era dornic de viața cea veșnică: „Țineți poruncile”, adică cu alte cuvinte: Fiți împlinitori ai Cuvântului celui viu ca el să devină în voi izvor de viață curgător care să potolească toată setea cea duhovnicească. Referitor la întrebarea cum putem rămâne veșnic tineri în Hristos, eu cred că dacă rămânem în Hristos și în Biserica Sa, dacă ne dezbrăcăm de haina păcatului prin Taina Pocăinței și ne vom îmbrăca prin Sf. Taină a Împărtășaniei, în Hristos și Îl vom purta pururi cu noi oriunde ne vor călăuzi pașii pe acest pământ, vom rămâne tineri sufletește chiar dacă trupul se va ofili. Poporul nostru a transmis chiar printr-un basm dorința firească a fiecărui om de pe acest pământ a „tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte”, dar acest lucru nu se poate împlini decât în creștinism și în cel care duce o adevărată viață în Hristos, Cel care este: „Calea, Adevărul și Viața”.