[Igor_Paslusnik]

SF. IGNATIE BRIANCIANINOV DESPRE DE CE DOAR ORTODOCŞII SE MÂNTUIESC ?

Scrisoarea adresată de Sfântul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu acceptă că sunt "mulţi chemaţi şi puţini aleşi" şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi.

Citiţi textul următor cu atenţie ... sunt răspunsuri convingătoare pentru multe întrebări pe care le aveam şi eu.

CONŢINUTUL SCRISORII

Ce spectacol vrednic de plâns şi de plâns în hohote: creştini care nu ştiu în ce constă propriu-zis creştinismul! Privirea noastră întâlneşte acest spectacol neîncetat; rareori vedem câte o excepţie, rareori putem întâlni, în numeroasă gloată a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci şi de fapt. Întrebarea: "De ce să nu se mântuie păgânii, mahomedanii şi aşa numiţii eretici?" a devenit o întrebare obişnuită astăzi. "Printre ei se găsesc oameni cât se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu! Mai mult, această e contrar chiar raţiunii umane sănătoase! Doar ereticii sunt şi ei creştini. Să te socoti mântuit iar pe membrii altor credinţe - pierduţi, este o nebunie, este o trufie fără margini!"

Creştinilor! Voi vorbiţi despre mântuire, dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos - singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărată învăţătură despre acest obiect, învăţătură Sfintei, Universalei Biserici: mântuirea constă în restituirea părtăşiei cu Dumnezeu. Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a protopărintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi, cât şi a răufăcătorilor.

Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. "Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad" zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul sau fiu Iosif, cel cast şi minunat. Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii, ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta e preţul virtuţilor firii noastre căzute! Că să se refacă comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, că omul să obţină mântuirea era necesară răscumpărarea. Răscumpărarea neamului omenesc a fost săvârşită nu de un înger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinţă şi mai înalta dar mărginită şi creată - ci a fost săvârşită de însuşi nemărginitul Dumnezeu.

Pedepsele - partea neamului omenesc, au fost înlocuite cu pedeapsa luată de El; lipsa meritelor omeneşti a fost înlocuită de vrednicia Lui infinită. Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogoratoare în iad, au fost înlocuite cu o singură fapta bună, plină de putere: credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: "Ce să facem că să facem lucrurile lui Dumnezeu", Domnul le-a răspuns: "acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El", dar un singur lucru bun ne e necesar întru mântuire: credinţă; credinţă că lucrare. Prin credinţă, numai prin credinţă, putem intră în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetati şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intră în comuniune cu Dumnezeu! Nu! Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni care credeau în Răscumpărătorul ce urmă să vină pogorau în iad, cum va închipuiţi că păgânii şi mahomedanii care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor capătă mântuirea numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, va repet, un singur mijloc şi acesta este credinţă în Răscumpărător!

Creştini! Cunoaşteţi pe Hristos! Înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că va lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţă în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă, cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu. "Căci cugetăm" - zice Sfântul Apostol Pavel - "că omul se adevereşte prin credinţă fără faptele legii. Căci adevărul lui Dumnezeu prin credinţă lui Iisus Hristos în toate şi asupra tuturor credincioşilor este: fără deosebire. Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slavă lui Dumnezeu: suntem însă iertaţi în dar, prin harul Lui, cu izbăvirea întru Hristos Iisus". Veţi replică poate: "Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune. El învaţă că credinţă fără fapte e moartă". Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, că şi toţi insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă, iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. El cere credinţă vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute!

El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta în care s-a învederat credinţă dreptului: iar fapta aceea constă în a aduce jertfă lui Dumnezeu pe fiul sau unul născut. Să-ţi înjunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta bună după firea omenească: e o fapta bună că împlinire a poruncii lui Dumnezeu, că fapta de credinţă.

Adânciţi-va în cercetarea Noului Testament şi în general a întregii Sfintei Scripturi: veţi găsi că se cere împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, că numai această împlinire este numită fapta, că numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu credinţă în Dumnezeu se face vie, că una ce e lucrătoare; fără această e moartă, lipsită fiind de orice mişcare. Şi dimpotrivă, veţi găsi că pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepădate! Dar tocmai drăgălaşele acestea de fapte bune va şi plac la păgâni şi mahomedani! Pentru ele, măcar de-ar fi şi cu renegarea lui Hristos, dumneavoastră vreţi să le acordaţi mântuirea. Ciudată e judecată dumneavoastră despre raţiunea sănătoasă. De unde, cu ce drept o găsiţi, o descoperiţi în dumneavoastră? Dacă sunteţi creştini trebuie să aveţi noţiuni creştine cu privire la acest obiect şi nu altele, după capul dumneavoastră sau agăţate cine ştie de pe unde!

Evanghelia ne învaţă că prin cădere noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătură lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei şi, sub această conducere, la timpul sau, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Sau credincios raţiunea Adevărului sau Judecată Duhovnicească. Această raţiune poate şi trebuie să fie recunoscută a fi raţiune sănătoasă; ea este credinţă căpătată din cercetarea lucrurilor, aşa de strălucit descrisă de Sfântul Apostol Pavel în al patrulea capitol al epistolei sale către evrei. Temelia judecăţii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe piatră această neclintită se naltă ea, şi întru această nu se clatină şi nu cade. Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită, încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun, şi prin lepădarea lor. Dacă însă vom socoti raţiunea că sănătoasă, considerând-o astfel pe baza a ceva necunoscut, şovăielnic, nedeterminat, mereu schimbător, atunci ea, că "sănătoasă", va renega neapărat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecată dumneavoastră, raţiunea dumneavoastră sănătoasă? Că a recunoaşte pieirea unor oameni buni, care nu cred în Hristos este un fapt potrivnic raţiunii dumneavoastră sănătoase! Şi nu doar atât! Ci că o asemenea pieire a oamenilor virtuoşi e potrivnică milosteniei unei Fiinţe atât de atotbune că Dumnezeu. Aţi avut cumva o revelaţie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar şi nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Însă raţiunea dumneavoastră sănătoasă va spune asta! Ah, raţiunea dumneavoastră sănătoasă! Atunci, cu raţiunea dumneavoastră sănătoasă, de unde aţi scos că puteţi înţelege, cu pătrunderea omenească limitată, ce este şi ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?