[Igor_Paslusnik]

Îngăduiţi-mi să va expun gândul nostru. Evanghelia, altfel spus învăţătură lui Hristos, sau Sfânta Scriptură sau Sfânta Biserica Universală ne-a descoperit tot ce poate şti omul despre milă lui Dumnezeu, ce întrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omenească de pătrundere, rămânând inaccesibilă pentru înţelegerea oamenilor. Deşartă e rătăcirea minţii omeneşti când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună consideraţiilor sale pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică! Tu, care te numeşti creştin şi nu ai habar de învăţătură lui Hristos! Dacă din această învăţătură harismatică, cerească, nu ai învăţat că Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la şcoală şi trage cu urechea să auzi ce învaţă copiii! Lor profesorii de matematică le explică, în teoria infinitului, că infinitul, că mărime nedeterminată, nu se supune acelor legi cărora li se supun mărimile determinate - numerele, că rezultatele operaţiilor cu el pot fi total opuse operaţiilor cu numerele. Iar tu vrei să determini legile acţiunii milei lui Dumnezeu şi zici: asta e conform cu El - asta îi repugnă! E conform sau nu e conform cu raţiunea ta! Cu noţiunile şi cu simţurile tale! Urmează din această că Dumnezeu e obligat să înţeleagă şi să simtă cum înţelegi şi simţi tu? Dar tocmai asta şi pretinzi tu de la Dumnezeu! Iată cea mai nesăbuită şi mai trufaşă întreprindere! Nu învinui dar judecăţile Bisericii de lipsa de bun simt şi de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfânta Biserica, nu face decât să urmeze neabătut învăţăturii lui Dumnezeu despre lucrările lui Dumnezeu, cele descoperite ei de către Dumnezeu însuşi!

Copiii ei adevăraţi merg după ea cu supunere, luminându-se cu credinţă, călcând în picioare raţiunea trufita ce se răscoala asupra lui Dumnezeu! Credem că putem şti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere! Dacă ar există un alt drum către cunoaşterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sforţări, nu ne-ar fi fost dată descoperirea dumnezeiască. Ea ne-a fost dată însă pentru că ne este strict necesară. Deşarte sunt dar şi mincinoase propriile autocugetari şi rătăcirile minţii omeneşti. Dumneavoastră ziceţi: "ereticii sunt aceiaşi creştini că şi noi". De unde aţi scos una că asta? Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignoranţe se va arată de acord să se recunoască tot atât de creştin că şi ereticii, fără să deosebească sfânta credinţă creştină de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judecă cu privire la această adevăraţii creştini! Numeroasele soboare de sfinţi au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungi chinuri, închisoarea, exilul decât să-şi dea acordul la partasia cu ereticii în învăţătură lor hulitoare de Dumnezeu.

Biserica Universală a recunoscut întotdeauna erezia că un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boală groaznică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui. Erezia e mai degrabă un păcat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, nscocirea lui, e o nelegiuire apropiată de închinarea la idoli. Părinţii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia - rea credinţă; în închinarea la idoli diavolul îşi ia sieşi partea dumnezeiască de la oamenii orbiţi, iar prin erezie el îi face pe aceşti oameni orbiţi părtaşi ai păcatului sau de căpătai: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atenţie "Faptele apostolilor" se va convinge uşor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor făţărnicie, trufia nemăsurată, va vedea un comportament alcătuit din minciună neîntreruptă, va vedea cât sunt de robiţi celor mai diferite şi josnice patimi .... Cu deosebire se remarcă la ei ura neîmpăcată către fiii adevăratei Biserici ....

Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică întunecare şi stricare a minţii, erezia se menţine cu încăpăţânare în sufletul molipsit de ea şi cât de trudnică este vindecarea omului de această infirmitate! Orice erezie conţine intrinsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleşte o dogmă a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat huleşte Duhul Sfânt. Esenţă oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge mărturisirea adevăratei credinţe, a pronunţat hotărârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în următoarele cuvinte:

"Eutihie, până acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins şi vădit că părtaş al rătăcirilor lui Valentin şi Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât şi prin explicaţiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încăpăţânată a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici măcar n-a luat în seama sfaturile noastre şi poveţele către primirea învăţăturii sănătoase. Şi, de aceea, plângând şi suspinând pentru pieirea lui definitivă, declarăm în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulire de Dumnezeu, că e deposedat de orice cin preoţesc, de partasia cu noi şi de conducerea asupra mănăstirii sale, dând tuturor de ştire că de acum încolo, cine va stă la sfat cu el sau îl va vizită, va cădea el însuşi sub afurisenie."

Această hotărâre e un mic exemplu al părerii obşteşti a Bisericii Universale asupra ereticilor; această hotărâre e recunoscută de întreagă Biserica şi confirmată de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie constă în aceea că el nu mărturisea în Hristos, după întrupare, cele două naturi, cum mărturiseşte Biserica, ci admitea numai o singură natură, natură dumnezeiască. Veţi spune: numai atât!... Amuzant prin ignoranţa, şi demn de plâns prin caracter şi urmări, este răspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariană. Această suspusa faţă sfătuia pe patriarh să păstreze pacea, să nu pornească dezbinarea, atât de potrivnică duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, căci el nu găseşte nimic vrednic de osânda în învăţătură lui Arie -care diferă întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor şi atâta tot! Aceste diferenţe de formulare a cuvintelor, observă istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât că neagă Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!

Naruiesc aşadar toată credinţă creştină - şi atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor măşti schimbătoare tindeau către un acelaşi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului şi deformau dogmă întrupării. Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiască Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunoştea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări omeneşti - şi încă mai neruşinat: superstiţii, rătăcire!

Desigur dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici tâlhărie nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt - nu mai mult! Cel care a primit şi se ţine de o invatatur hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dumnezeu cu gură, acesta nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute - ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!... Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, că şi a tuturor celorlalte, constă în adâncă necunoaştere a creştinismului ! Să nu credeţi că o asemenea necunoaştere e un defect lipsit de importantă! Nu! Urmările lui sunt nimicitoare, mai ales astăzi, când în societate umblă nenumărate cărţi cu titluri creştine şi conţinut satanic. Prin ignorarea adevăratei învăţături creştine, sunteţi întrutotul expus să primiţi un gând mincinos, fals, amăgitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevărat, să vi-1 însuşiţi şi, odată cu el, să va însuşiţi şi pieirea veşnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastră sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilităţilor dumneavoastră de mântuire.

Esenţă nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu va jucaţi cu mântuirea, nu va jucaţi! Căci altfel veţi plânge veşnic. Apucaţi-va de lectură Noului Testament şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii ortodoxe (...) studiaţi în scrierile Sfinţilor Părinţi, cum trebuie înţeleasă corect Scriptură, ce vieţuire, ce gânduri şi ce simţăminte se cuvine să aibă un creştin. Studiaţi din Scripturi şi din credinţă vie pe Hristos şi creştinismul. Mai înainte să bată ceasul, ceasul de spaima în care va trebui să va prezentaţi la judecată în faţă lui Dumnezeu, agonisiţi-va îndreptăţirea (achitarea) dată de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creştinismului.

AMIN !