View Single Post
  #559  
Vechi 28.03.2015, 21:45:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, organizează, din luna martie până în data de 27 octombrie 2015, Concursul național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!“. Ediția a VIII-a este organizată în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Concursul național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!“ se desfășoară pe două secțiuni, și anume: Interpretare și Compoziție muzicală. La secțiunea Interpretare pot participa coruri ale mănăstirilor din țară, iar etapele acestei secțiuni vor fi în perioada 7-11 septembrie - faza eparhială, 1-15 octombrie - faza mitropolitană și 27 octombrie - faza națională, la Sala Radio din Capitală. Proba de concurs, în toate cele trei etape, constă în interpretarea a trei cântări monodice din trei sfinte slujbe, și anume: Vecernie (o piesă la alegere), Utrenie (o piesă la alegere) și Sfânta Liturghie (o piesă la alegere), potrivit specificului mănăstirii de proveniență, nu mai mult de 12 minute în total.
La secțiunea Compoziție muzicală pot participa compozitori de muzică bisericească din cuprinsul Patriarhiei Române. Aceștia vor compune muzica pentru „Heruvic“ și „Ca pe Împăratul“. Lucrarea va fi compusă pentru cor mixt sau de voci egale și va fi în primă audiție, nepublicată până în prezent. Durata cumulată a lucrării va fi între 12 și 15 minute, iar titlul, „Cântări la Sfânta Li-turghie a Sfântului Ioan Gură de Aur“. Concurenții vor trimite formularul de înscriere completat, partiturile nesemnate (în patru exemplare) și un CD care să conțină compoziția în varianta midi pe adresa Sectorului teologic-educațional (Mănăstirea Antim, strada Mitropolit Antim Ivireanul, nr. 29, sector 4, București, România), până în ziua de 1 octombrie 2015 (data poștei). Evaluarea lucrărilor înscrise în concurs va fi efectuată în perioada 5-9 octombrie 2015, iar compozitorii clasați pe primele patru locuri vor fi premiați în cadrul spectacolului-concurs ce se va desfășura în ziua de 27 octombrie 2015 la Sala Radio.
Ediția a VIII-a a Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!“ se înscrie în seria manifestărilor dedicate anului 2015 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. Conceptul concursului este disponibil pe site-ul www.patriarhia.ro.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote