[cristiboss56]

Sfinţia voastrã, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxã? Arhim. Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox înseamnã dreaptã credinţã, dreaptã slãvire pentru Adevãrul pe care l-a propovãduit Hristos, cum ne-a învãţat Hristos, de aceea a şi rãmas, cu mila lui Dumnezeu, aceastã titulaturã: Ortodoxie; adicã credinţa dreaptã: “orthos” înseamnã drept, “doxa” înseamnã credinţã – pe greceşte.
Deci Adevãrul: “Eu sunt Calea, Adevãrul şi Viaţa” ; şi noi respectãm Adevãrul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practicã, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea s-au fãcut şi împreunã cu catolicii de astãzi; ei s-au despãrţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apãrarea Icoanelor) noi am fost împreunã; mai departe nu ne putem da dupã fiecare bãtaie de vînt.
Ce înseamnã dogma creştinã?
Arhim. Arsenie: Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.
Sfinţii Pãrinţi spun cã în afara Bisericii Ortodoxe existã erezii, schisme şi adunãri ilegale – aşa le caracterizeazã. Ce pãrere aveţi?
Arhim. Arsenie: Nu spun nici o noutate; existã, ştim cã existã.
Vã întreb acest lucru pentru cã acum nu prea se mai folosesc aceşti termeni, ci confesiuni creştine, culte creştine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greşealã acest lucru?
Arhim. Arsenie: Din momentul în care este schismatic sau eretic, este o greşealã, sigur cã da.
Faptul cã se folosesc aceşti termeni? Pentru cã, de exemplu, ştiţi cã se practicã cãsãtoriile mixte; una este sã spui cã te-ai cãsãtorit cu un schismatic sau un eretic şi alta este sã spui cã te-ai cãsãtorit cu cineva dintr-o bisericã mai mult sau mai puţin nedeplinã.
Arhim. Arsenie: Ei bine, sigur cã …e alta aia, e alta aia. În sfîrşit, vorbim de Ortodoxie; de ce facem discuţie în plus? Nu îmi place cuvîntul acela bisericã nedeplinã.
Nu este bine? Puteţi sã ne explicaţi.
Arhim. Arsenie: Cum adicã, bisericã nedeplinã; adicã este în continuare sã se împlineascã?
Teologii ecumenişti, dintre ortodocşi, spun cã dacã s-au depãrtat de Ortodoxie mai mult sau mai puţin, este mai mult sau mai puţin nedeplinã.
Arhim. Arsenie: Este o rãtãcire termenul acesta; lasã sã înţelegi cã se vor împlini cu timpul, dar poziţia lor este determinatã: aşa vor rãmîne.
Care poziţie?
Arhim. Arsenie: Poziţia lor ereticã sau schismaticã.
Ce înseamnã erezie?
Arhim. Arsenie: Despãrţire de dogmele creştine, chiar şi de o singurã dogmã.
Şi schismã?
Arhim. Arsenie: Indisciplinã faţã de ordinea consacratã a Bisericii; neascultarea este început de pãgînãtate.
Unii teologi ecumenişti, dar ortodocşi, spun cã erezie se referã doar la arianism. Este adevãrat?
Arhim. Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar erezie ar însemna şi la Nestorieni, la cei care nu recunoşteau pe Teotokos, pe Maica Domnului care este Nãscãtoare de Dumnezeu; erezie era şi aceea sã nu recunoşti 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpãrţite şi nedespãrţite, neschimbate şi neamestecate. Tot erezii sunt toate.
Care sunt consecinţele ruperii de Bisericã şi formãrii schismelor şi a ereziilor?
Arhim. Arsenie: Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai pentru El ca sã fie în Împãrãţie împreunã şi, sigur, pentru pervertirea pe care a adus-o Adam, a venit Hristos şi a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a venit sã anihileze, ci sã transfigureze, şi ne-a adus mai mult decît a pierdut Adam, adicã putinţa de a fi dumnezei dupã Har, de a şti sã iubim vrãjmaşii, şi o serie întreagã de alte lucruri.
Consecinţele sunt cã se abat de la ce a zis Mîntuitorul, nu se vor mîntui; nu-i uşor. Este în primejdie mîntuirea lor, aceasta ar fi consecinţa cea mai mare; afarã de aceasta, încurajeazã filozofia ateistã, pentru cã, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta şi de a face cum credem; va sã zicã, sunt consecinţe foarte grave privind respectivii la Judecata de Apoi, adicã mîntuirea omului.
S-au interpretat la infinit şi se vor interpreta: drumurile, cãrãrile care duc spre mîntuire şi este numai una: aceasta pe care o ţinem mai departe fãrã nici un fel de schimbare şi chiar cu rîvnã şi cu trãire Biserica Ortodoxã. Biserica este cea care patroneazã drumul spre mîntuirea noastrã cu orice chip, în stilul ortodox, aşa cum s-a fixat la Sinoade privind dogmele respective.
Sfinţia voastrã, care sunt cauzele apariţiilor schismelor şi ereziilor? Pentru cã se invocã motive sociale, politice, geografice, istorice, cã n-au fost la Sinoade etc.
Arhim. Arsenie: Diavolul îndeamnã tainic inimile celor ce au concepţii amestecate privind adevãrul mîntuitor; acesta este motivul principal. Motivele sociale, politice sunt puse ca sã momeascã, sã spunã cã tu nu eşti cu istoria. E vorba de Adevãr ! Nu-i vorba de timp, de istorie. S-au rupt dupã sute de de ani! Şi nu s-au rupt oricum, va sã zicã cu interes; aceastã stare de mãreţie, de mîndrie a Romei sã fie mai deasupra decît Constantinopolul. Suprema valoare e Adevãrul!
Sfinţia voastrã, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848 – care este un rãspuns la o chemare a Papei sã vinã ortodocşii la Biserica Catolicã – condamnã papistãşia ca erezie în special datoritã învãţãturii Filioque; la fel şi Pãrintele Iustin Popovici spune despre romano-catolicism cã este o erezie, ca şi despre protestantism. Ce pãrere aveţi?Arhim. Arsenie: Nu ne pronunţãm pentru cã repetãm lucrurile.
Pentru cã au ieşit din rãspunderea canonicã, respectiv dogmaticã, au modificat cu filioque Crezul: spun cã Sfîntul Duh purcede şi de la Fiul cînd, e limpede, spune Mîntuitorul: “de la Tatãl purcede”; nu spune: şi de la Mine. Mai întîi de toate, este o problemã de dogmã, deci cum pot sã spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe mari Adevãrul.
Apoi au început sã adauge primatul papal, sã adauge infaibilitatea papalã, sã adauge indulgenţele, sã adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine dospitã, care este legea Mîntuitorului, El a fãcut artos, nu a fãcut azimã; Imaculata Fecioarã iarãşi este o mare greşealã: cã s-a nãscut Maica Domnului fãrã pãcat.
Şi pe urmã, au bãgat un lucru foarte grav, care se strecoarã, dar este foarte grav din punct de vedere strategic şi din punct de vedere al luptei: “Scopul scuzã mijloacele” – te omor cã aşa spune religia mea; exact cum spune în Talmud: “Dacã vezi un creştin pe margine de prãpastie, dã-i vînt înãuntru.”; este o obligaţie religioasã la ei.
Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema cã noi, ortodocşii, avem cultul morţilor.
Acuma, ce facem cu morţii?
Noi avem cultul morţilor, avem Proscomidie, unde îi pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sîngele lui Hristos: “şi iartã, Doamne, pãcatele celor ce s-au pomenit aici”; va sã zicã tot Hristos îi iartã prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morţii.
Pãcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este singurul care poate sã ierte pãcatele. Ei au creat purgatoriul sã dea un rãspuns la întrebarea ce facem cu morţii şi, într-o formã raţionalã, ard acolo cît ard pentru pãcatele pe care le-au fãcut şi automat se mîntuie; ei, nu-i aşa!
Apoi mi-a schimbat Sfînta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivatã, Sfînta Treime: Tatãl, Fiul şi Sfîntul Duh; îşi fac crucea altfel: cu toatã mîna şi de la stînga la dreapta numai ca sã fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnã o ambiţie şi, din punct de vedere strategic considerat, aducînd o noutate, mai repede îţi faci prozeliţi.
Crucea este un lucru care are o semnificatie la noi, Sfînta Treime: toatã înãlţimea, toatã lãţimea şi toatã adîncimea; ei nu se gîndeau la o semnificaţie, pentru cã nu-i nimic fãrã o semnificaţie în Biserica noastrã. Trist este cã ei au început de-o bucatã de vreme sã fie cu totul conştienţi cã au dreptate şi îşi motiveazã dreptatea; mistificã adevãrurile istorice.
Au avut şi Papi: Papa Martin la Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma – au fost mucenici, deci au motive sã rãmînã în Ortodoxie, în Adevãrul iniţial. Ortodoxia nu este un titlu, este un Adevãr! Acest Iustin Popovici nu cruţa nimic şi nu fãcea diferenţe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba de Adevãr pentru cã Mîntuitorul a spus: “o iotã, o cirtã dacã schimbaţi”, nu vã veţi putea mîntui, “mic se va chema în Împãrãţie”; adicã nu se va putea mîntui. Ceea ce înseamnã cã acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac ei.