View Single Post
  #29  
Vechi 30.03.2015, 22:22:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

La Biserica „Sfântul Anton“ - Curtea Veche din Capitală a conferențiat , părintele conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna“ din Sibiu. Tema conferinței a fost „Tânărul creștin ortodox în fața provocărilor seculare ale lumii contemporane“.
La întâlnire au participat numeroși enoriași și tineri care vin la Biserica Domnească din Capitală pentru a se ruga și a lua parte la sfintele slujbe. Părintele Constantin Necula a vorbit despre inerția lumii și atacurile la adresa Bisericii și a arătat că treptat începem să trăim „într-o lume în care orice apropiere de Dumnezeu este amendată“. „Biserica nu îți spune că dacă trăiești în Biserică este perfect, ci doar că ești într-un proces duhovnicesc, că pe măsură ce te apropii de Maica Domnului îți protejezi propria feciorie și propria curăție, că pe măsură ce te apropii de Sfinții Părinți, care înconjoară ca o galerie de suport toată drama și creșterea Bisericii, te afli de fapt cot la cot cu ei într-o competiție binecuvântată de cucerire a Împărăției cerurilor care este Mântuitorul Hristos. Hristos aleargă cu tine pentru a te împlini în binecuvântata Împărăție a lui Dumnezeu“, a spus părintele conferențiar. Toate provocările lumii seculare atacă fibra intimă a persoanei umane și ridică o îndoială asupra finalității pe care o are omul. Gălăgiei exterioare, Biserica i-a opus dintotdeauna liniștea și pacea lăuntrică. „Tăcerea, gingășia Bisericii, fragilitatea aceasta a Dumnezeieștii Liturghii ne arată că am rămas oameni, că în ciuda faptului că ți se cere să fii un roboțel percutant cu alură de animal politic, ți se cere să fii în zbaterea nebună a lumii, exact liniștea și insularitatea aceasta pe care le propune Biserica reprezintă argumentul că tânărul poate să își trăiască Ortodoxia. De curând am auzit pe cineva spunând că tot ce nu încape în Liturghie nu încape nici în teologie. Mai nimic din ceea ce propune lumea din jurul nostru nu poți să iei cu tine în Sfânta Liturghie, să îl aduci cu tine ca dar la Dumnezeu. Nu poți să Îi aduci lui Dumnezeu dorința de a parveni cu orice fel, nu poți să Îi ceri lui Dumnezeu lucruri împotriva naturii iubirii Lui“, a explicat părintele Constantin Necula. Părintele a vorbit de asemenea și despre cultura modernă care se axează pe promovarea imaginii, a exteriorului, a falsului și a spectaculosului. „În fața întregii agitații moderne, a propune discreția drept cultură, bunul-simț, strângerea mâinii în loc de scuipătură, salutul către față cu cordialitate în loc de facebook sau SMS înseamnă a-l obliga pe tânăr să știe că el este persoană, că interioritatea lui este mai de preț decât externalizarea la care este supus în permanență, și în interiorul lui lucrul cel mai important decât toate nu este ce cred ceilalți, ci creșterea adevăratei stime de sine raportată la iubirea lui Hristos“, a spus părintele.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote