[cristiboss56]

Sfinţia voastrã, care credeţi cã sunt consecinţele participãrii unor ortodocşi în cadrul acestor mişcãri numite ecumenice?
Arhim. Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul – mare risc!
E acelaşi subiect. Se constatã un interes în toatã treaba asta; încearcã pe fel şi fel de lucruri ca sã fim împreunã şi vor asta cu orice chip pentru cã nu au o identitate pur şi simplu duhovniceascã, religioasã; trebuie sã simţim care este intenţia lor intimã.
La ora asta sunt despãrţiţi de Bisericã pentru cã Adevãrul este Hristos; şi ne-a învãţat şi cum sã facem, ne-au învãţat Apostolii – s-a fãcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevãrul şi practica religioasã.
Ei, pînã la urma urmei, au rãmas într-o lume de interpretare continuã; ca sã poatã pãtrunde, spun cã noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici cã ne închinãm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastrã?; cum interpreteazã ei bãtaia clopotelor, cum interpreteazã ei slujbele?; slujbele astea le-a fãcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucãm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagã de lucruri practice; sunt geloşi pe noi cã suntem liniştiţi, dar ne apãrãm contra adaosurilor antidogmatice.
O împãcare propriu-zisã nu se poate face dacã nu cedezi şi tu şi celãlalt; ce sã cedãm noi? O împãcare se poate face numai sã vinã înapoi fãrã condiţii.
Şi trebuie sã renunţe la toate invenţiile lor?
Arhim. Arsenie: Sã vinã la Ortodoxie! Ce-aţi cãutat acolo? De ce ridicãm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic?
Suntem împreunã cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va sã zicã, suntem cu ei.
Ce sã fac ca sã ne împãcãm? Împãcarea în sine e utilã, dar numai în Adevãr; dacã nu-i în Adevãr, nu-i utilã. “Eu sunt Adevãrul” – spune Hristos; dacã nu-i Adevãr, nu-i cunoaştere. Adevãrul este Hristos şi ne-a arãtat cu toate amãnuntele calea spre mîntuire.
Sfinţia voastrã, ce înseamnã cã Sfintele Taine ale celor care s-au despãrţit de Biserica Ortodoxã sunt simbolice?
Arhim. Arsenie: Adicã nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisã; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment cã e necesar.
Bunãoarã, taina nunţii: “vã declar soţ şi soţie – sãrutaţi-vã”; fãrã o rugãciune, fãrã nimic; recunosc ca simbol cã este necesarã, dar nu împlinesc practic cum trebuie.
Toatã slujba aceasta este fãcutã de Sfinţii Pãrinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap – este împãrãteasã şi împãrat; sunt atîtea rugãciuni de angajament, sã participe, sã trãiascã taina aşa cum s-a fãcut în Bisericã, pentru cã s-a fãcut cu multã semnificaţie, de ce s-a fãcut aşa, de cãtre Bisericã. Ei considerã cã sunt cãsãtoriţi în limba lor – ca şi turcii; adicã faptul cã s-a fãcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.
Eu, care dau foarte multã importanţã amãnuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezãtor cã se împlinesc; dacã nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradã, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom’le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.
Sfînta Împãrtãşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l aratã cã îl fac; şi cum o preparã nu ştiu, încît sã mã ierte bunul Dumnezeu, dar cred cã nici nu-i Sfînta Împãrtãşanie – cu acea bulã a lor.
Sfinţii Pãrinţi, şi mai recent pãrintele Iustin Popovici spun cã, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor – în afarã de Biserica Ortodoxã; adicã nu mai sunt taine propriu-zise.
Arhim. Arsenie: Nu pot fi în afara învãţãturii Bisericii Ortodoxe; dogmã se numeşte Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.
Ne pun în situaţia sã spunem: nu mai sunt taine, pentru cã noi ţinem foarte mult sã se împlineascã întru totul slujba tainei, care a fãcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Pãrinţi, consacratã, aşa cum se face ca bunã.
În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?
Arhim. Arsenie: Nu; în afarã de Bisericã, adicã de harul preoţiei, nu se poate face.
În taine lucreazã Hristos?
Arhim. Arsenie: Fãrã discuţie cã lucreazã Duhul Sfînt.
Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucreazã? Pentru cã, dacã mai lucreazã, înseamnã, sau ar însemna, cã sunt mîntuitoare, sfinţitoare.
Unii pãrinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun cã în afara Bisericii nu mai lucreazã mîntuitor.
Arhim. Arsenie: Nu, în afarã de Bisericã nu. Nici nu se pune problema; şi eu sunt de pãrerea asta. Întrebarea are aceastã codiţã, pentru cã se considerã Bisericã şi ei, şi asta e problema.
E problema lor, sfinţia voastrã; asta trebuie sã ne lãmuriţi.
Arhim. Arsenie: S-a lãmurit în discuţiile ante-rioare cã sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de pãrere cu toate aceste lucruri, cã valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebãrii.
E vorba de taina propriu-zisã, asta e întrebarea: e valabilã sau nu? Deşi nu e, se considerã şi ei Bisericã, dar noi nu-i recunoaştem cã sunt Bisericã.
Deci nu mai lucreazã harul?
Arhim. Arsenie: Nu lucreazã, dar e foarte riscant sã vorbeşti de chestiile astea; aici este vorba şi de mila lui Dumnezeu. Rãspunsul meu e mai complet: adicã nu pot sã vãd, în afarã de ortodoxie, pe placul lui Dumnezeu ce fac alţii; şi atunci rãspunde Dumnezeu.
Pentru cã, dacã ei ştiu cã existã mîntuire la ei cît de cît, rãmîn aşa.
Arhim. Arsenie: Nici nu se pune problema, cã ei aşa zic, nu?
Şi rãmîn acolo.
Arhim. Arsenie: Nu asta se discutã. Se discutã: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc. Las în voia lui Dumnezeu; eu spun cã e o mare greşealã sã nu se împlineascã slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşealã. Discutãm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare durã: se mîntuiesc sau nu? Dacã se mîntuiesc, ce mai discutãm despre greşeli, nu? Dar eu una ştiu, şi asta trebuie sã rãspund în ce mã priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: “cine va schimba o iotã din aceste lucruri” – deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu sã dispunã; eu mã îndoiesc.
Pentru cã, dacã se mîntuiesc, la ce mai discutãm greşelile lor şi rãmîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certãm?
Dar greşelile lor trebuie sã mã punã în situaţia de a gîndi, pentru cã spune Mîntuitorul: “cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema”, nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mã îndoiesc de mîntuirea lor.
Ca sã respectaţi ce a spus Mîntuitorul.
Arhim. Arsenie: Sigur. Acum am rãspundere cã sunt creştin, sunt cãlugãr, sunt preot; am rãspundere de ce vorbesc. Ce mai discutãm greşelile dacã sunt siguri şi ei de mîntuire.