:)ultima postare din carticica....
39. Toate virtutile crestine, de la pocainta pana la dragostea de Dumnezeu; infrumuseteaza sufletul sfant, asa cum infrumuseteaza stelele cerul. Iar coroana acestora este pacea interioara. Aceasta este armonia tuturor puterilor sufletului, adica a imaginatiei, memoriei, mintii,vointei si constiintei, dar si asezarea acesteia in Dumnezeu, datorita simtirii vii a iubirii divine fata de ea, dupa ce s-a facut dupa chipul si asemanarea lui Hristos Mantuitorul. 0 astfel de pace interioara se dobandeste in urma multor trude, in urma implinirii poruncilor si a virtutilor. Daca ratiunea ar domina sentimentul in sufletul omului sau invers, acesta nu ar avea liniste. Daca sufletul nu ar recunoaste in sine mania lui Dumnezeu uneori si facerea Lui de bine alteori, atunci nu ar avea pace. Aceasta pace este ultimul dar pe care Dumnezeu il da unui suflet sfant. Darul acesta I-au avut doar putini alesi ai lui Dumnezeu. Asadar, merit oare eu, pacatosul, sa primesc asa ceva cand ratiunea mea nu se intelege deloc cu ce-mi spune inima, iar fapte bune ori nu am, ori sunt putine, da si acelea indoite cu mandrie si iubire de sine?! Poruncile, de asemenea, nu Ie implinesc. Daca m-ar invrednici Domnul sa am pace sufleteasca macar dupa spovedanie, si aceasta ar fi un mare bine pentrumine! Astept aceasta pace din tot sufletul meu si strig catre Tine, Dumnezeule, Mantuitorul meu: milostiv fii mie, pacatosului, primeste pocainta mea sincera, iarta-mi pacatele cele cu voie si cele fara de voie, vindeca-mi sufletul meu cel bolnav si da-i macar o picatura din impacarea cu Tine. Amin.
|