[cristiboss56]

“Căsătoria nu este o aprindere de trupuri, ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu – ridicati casatoria din desfranare” „Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască” (Fapte 17, 30). Adică să vină la viaţă curată, după învăţătura drept măritoare a Bisericii lui Hristos, iar când vremea le-o va cere, să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte. În alt fel nu se poate ridica o stavilă pustiirii ce se întinde peste bieţii oameni. Iar ridicarea stavilei este ridicarea căsătoriei din desfrânare, la înălţimea de Taină, între cele 7 Sfinte Taine, tocmai ca oamenii să nu îngăduie într-însa mulţimea şerpăriilor fărădelegilor.
Iubirea desfrânării însă îi face pe oameni groşi la minte şi obraz şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz; iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor. Lămurit că lucrurile nu merg bine! Nu fără înţeles „a fost chemat la nuntă şi Iisus, cu ucenicii Săi” (Ioan 2, 2), ci ca să pricepem că la nuntă se face prima minune dumnezeiască, spre bine. Numai după întocmirea căsătoriei după Hristos, care este mintea desăvârşită stăpână pe patimi, se pot scoate afară înclinările rele din fire şi să nu mai fie date moştenire în osteneli sporite din neam în neam şi să chinuiască pe oameni.
Căsătoria nu este o aprindere de trupuri, ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. Cine, în vremea noastră mai crede aşa? Căsătoria nu este numai o aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta vine ura şi face vrajbă! Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.
O mare dizarmonie a CASATORIEI constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descărcărilor sale genezice. Instinctul femeii însă e maternitatea. Copilului, până se desprinde de mamă, îi trebuie doi ani, deci, după rânduiala firii, trebuie să fie lăsată în pace. Deci, ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia, făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă, căutând să scape de rostul firii sale, sau o va face criminală, punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare, sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38, 9), păzind-o de rostul zămislirii, dar necinstind-o, cum nu se mai poate spune. Alţii recurg la sterilizare, alţii la aventuri, sau la lupanare. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2, 15), ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii, printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21, 8). Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional, prin puterile raţionale ale sufletului, reglementându-l potrivit cu rostul său originar. Şi iarăşi, şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare, săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire.