Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: „Să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34). Vedeți, cu orice chip trebuie să fim controlați, dacă avem acest sentiment de iubire pentru toți. Practic e greu. Nu poți chiar să iubești pe toți. Bine, asta se înțelege. Dar cu niciun chip să nu urâți! Dacă nu urăști, nu mai ești în apă, ești pe scară, pe prima treaptă. Dar ești pe uscat! Și sigur că treptele merg până la ultima treaptă de sus, a dragostei. Ești liber și ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăști. Deci este un început doar. Ce se numește scară: „Două lemne hodo-lemne și un braț de ălea mărunțele!” Adică, dacă ești pe prima treaptă ești salvat. Dar ceva sfânt din noi, creându-ne Dumnezeu singur numai pentru El și poruncindu-ne să iubim, ne-a dat și putința să iubim. Și atunci ceva sfânt din noi ne spune: „De ce să stau chiar așa pe ultima treaptă? Ia să pășesc mai sus!” Se întâmplă de capeți o bucurie pe care nu o cunoșteai, dar care te odihnește și te silește la a treia treaptă. Și tot așa, și tot așa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârșirii (Col 3,14).
Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: „Să vă iubiți” (Ioan 13,34) – vorbește la superlativ și termină. Dar acum noi, care ne întâlnim cu neputințele noastre și cu frecușul, lipsa de educație la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă așez pe prima treaptă și nu-l urăsc. Și mă țin cu mâinile de treapta de sus. Dacă te ții cu mâinile de treapta de sus, înseamnă că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este poruncă. Nu mai avem voie să comentăm, decât cu orice chip, să stabilim relație măcar la „Bună ziua” sau să nu urăști pe nimeni. Degeaba ne zbatem, în zadar împlinim alte porunci creștine, dacă n-avem relație cu cineva. Frățiile voastre trebuie să știți că inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un dușmănel, care stă cocoțat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta. Adică nu vrea Hristos să stea cu dușmănelul ăla. Că nu există relație între rău și bine. Mântuitorul zice: „Să-mi dai toată viața, toată ființa ta!” Dracul zice: „Mie să-mi dai numai un deget!” Că prin asta el te stăpânește cu totul. Deja e lângă tine. Nu mai este Hristos lângă tine, dacă tu i-ai dat dracului o unghie de la un deget. Nu trebuie recunoscut. De aceea, nici nu se stă de vorbă cu dracul.
E o greșeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!”, pentru că dracului îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simți că într-un fel te muncește fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te lui Hristos: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Că vă este la îndemână o rugăciune ca asta. Dar nu cu agitație, ci cu calm și cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai și numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești. Și, din prudență, nici nu te stăpânește acest har, dar vine unde-i liniștire sufletească, unde ființa noastră transformă ca un mare aparat de reacție acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mișca, de a te împlini, și uite așa ajungi la măsura omului desăvârșit, ca să nu spun că devii un dumnezeu după har, bineînțeles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viața duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simți că ai mândrie. însă smerenia nu se prea simte!
Niciodată un om nu spune: „Eu sunt smerit!” Dar se simte totuși o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relație caldă cu lumea. Dacă raționalizezi relația ta cu lumea pe motiv că sunt liber să nu primesc vizita fratelui – e un câștig. Dar e un câștig minor, fără rezultate mai avansate. Trebuie să-l iubești cu adevărat cu inima. Strategic vă dau un sfat: nu poți să-i iubești pe vrăjmași de prima oară, dar așează-te pe poziția să nu-i urăști. Și dacă te găsește moartea pe poziția de a nu-i dușmăni, tu mori ca un iubitor de vrăjmași, cu harul lui Dumnezeu. Să știți că e o foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: „Ah ce i-aș face!” Dragă, cele zece porunci nu trebuie învățate ca la școală: „Dacii și romanii,” și începi să spui istoria dacilor și a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poți să te prezinți la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se analizează de ce nu ai putut, capeți circumstanțe atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că ești scutit total, că o împrejurare s-a creat și tu nu ai împlinit porunca. Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. E nevoie să te spovedești că ai muncit. Nu-i nici o mustrare, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Și există o altă poruncă care spune: „Cine postește Duminica este certat de Biserică” (Canonul 64 Apostolic; Canonul 18, Sinodul local din Gangra). Și atunci ce faci ca să nu postești Duminica? N-ai mâncare făcută – faci mâncare. Deci ai muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar ai salvat porunca care spunea să nu postești Duminica.
Extras din Ne vorbește părintele Arsenie, vol. 3 Editura Man. Sihastria Neamt, 2010