Mi-a atras atentia insa un comentariu al lui Iustin in care el spune ca cel mai bine l-au inteles pe Dumnezeu pacatosii, vamesii si desfranatii care s-au intalnit, in adancul iadului unde se aflau, cu mila lui Hristos. Cred ca e o mare taina si profunzime in aceste cuvinte ale lui Iustin. Chiar in aceasta zi, in sfanta si marea Miercuri, se canta la denie urmatoarele : "Femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta".
Sa ne oprim putin aici: "simtind dumnezeirea Ta", adica fiind miscata de har sa cunoasca ca Hristos e Dumnezeu innomenit, asa cum talcuiesc sfintii parinti, spune "Dezleaga pacatele mele asa cum eu mi-am dezlegat parul".
Foarte putini oameni au simtit dumnezeirea Mantuitorului cat acesta a fost pe pamant. Nici macar apostolii nu prea au simtit-o, fiindca foarte des se indoiau de cuvintele lui.
Iata insa ca la aceasta sfanta denie, textul inspirat ne spune ca femeia pacatoasa a simtit dumnezeirea Mantuitorului, fiind miscata de har. Mai avem insa si exemplul talharului de pe cruce, din dreapta Mantuitorului. Iata ca harul este trait uneori si de pacatosi, intr-o adanca clipa de pocainta, care NU au apucat sa treaca prin cele 3 trepte pomenite de curatire, iluminare si indumnezeire.
Mai mult decat atat: ce sa insemne oare cuvintele cantarii : "In iad cu sufletul, in rai cu talharul etc." ? Nu cumva faptul ca Hristos a luat asupra lui iadul nostru ca nici macar adancurile iadului sa NU mai fie lipsite de prezenta Sa atotiubitoare ? Hristos de aceea S-a coborat la iad, ca sa ne scoata de acolo. De aceea El se pogoara de multe ori milostiv si la iadul nostru si cerceteaza cu harul Sau vamesii si desfranatele si oamenii pacatosi pe care ii copleseste cu iubirea Sa fara de margini si fara de sfarsit.
|