Un sfânt de pe Muntele Athos a fost întrebat de ucenicii săi: "De-atâta timp stai aici pe malul râului și te uiți în apă. Ce vezi tu aici?". Sfântul nu dădu niciun răspuns și nu-și întoarse privirea de la curentul apei pe care-l urmărea. În cele din urmă spuse: "Dumnezeu ne învață cum trebuie să trăim, dându-ne exemplul apei. Apa, unde curge, duce viață cu sine și o împarte celor care au nevoie de ea. Este bună și generoasă. Știe să netezească denivelările terenurilor. Este dreaptă. Fără să ezite, cade de pe acoperișuri în adâncuri. Este curajoasă. Suprafața ei este netedă, dar poate forma valuri adânci. Este înțeleaptă. Rocile și stâncile care îi stau în cale le ocolește. Știe să suporte. Dar puterea sa blândă este la treabă ziua și noaptea pentru a da la o parte obstacolele. Este perseverentă. Oricâte serpentine ar trebui să ia asupra ei, nu-și pierde din vedere direcția spre țelul ei veșnic, spre mare. Este conștientă de scopul ei. Și oricât de murdară devine, se străduiește fără încetare să devină curată. Are putere să se reînnoiască. De aceea, spuse Sfântul, privesc în apă. Dumnezeu mă învață prin exempul ei viața corectă"
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|