Cu cat omul launtric se uneste mai mult cu Dumnezeu,
cu atat cele pamantesti ii apar ca fiind ceresti.
Caci daca duhul omului este patruns de Duhul Lui Dumnezeu,
toate se infatiseaza ochiului ca fiind curate.
Lumina Lui Dumnezeu preschimba lumea obisnuita reflectata in ochiul muritorului in Imparatie.
Pamantul se preface in chip minunat in Cer.
Raul, ordinarul, obisnuitul de zi cu zi lipsit de Dumnezeu se evapora in fiecare aspect al realitatii.
Un astfel de om traieste pe Pamant ca si cum ar fi in Cer.
Pana si suferintele proprii ii apar ca aspecte extatice, daruri ale Lui Dumnezeu.
Apa botezului preinchipuie aceasta slobozenie, o curatie pe care lumea nu o mai poate afecta, caci orice atingere a ei este sublimata in Adevar.
---
(Nu ca as fi ajuns la acest nivel. O traducere aproximativa din "unirea prin care realitatea este experimentata ca nectar" )
__________________
|