Despre femeia certăreață și limbută
Dacă ești credincioasă, taie-ți duhul certăreț față de toți, dar mai cu seamă față de bărbatul tău, ca nu cumva bărbatul tău, fie el credincios, fie păgân, poticnindu-se din pricina ta să blasfemieze pe Dumnezeu, iar tu să te găsești moștenitoare a "vai-ului" de la Dumnezeu, căci spune: "Vai celui prin care Numele meu e blasfemiat între păgâni"(Isaia 52,5). Iar dacă bărbatul tău e credincios și cunoaște Scripturile, va fi silit să spună cuvântul scris în Înțelepciune: "Mai bine este a locui în pustiu decât cu o femeie limbută și certăreață" (Proverbe 21,19). Prin sfiala și blândețea voastră, femeilor, arătați așadar ce anume este cinstirea lui Dumnezeu spre întoarcere și îndemn la credință pentru toți cei din afară, fie femei, fie bărbați. Iar dacă povățuindu-vă prin aceste puține lucruri v-am îndreptat pe voi, surori și fiice ale noastre, ca niște persoane înțelepte și care nu sunt ocară în viață, căutați să cunoașteți învățăturile prin care vă veți putea apropia de Împărăția Domnului nostru în chip bineplăcut Lui, găsindu-vă aici odihna. (Constituțile Sfinților Apostoli prin Clement)
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|