[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Barsaumas

Paslushnice, te-ai intrebat vreodata daca hristocentrismul Bisericii nu e de fapt un eclesiocentrism camuflat perfect?

Poate de sute de ori, m-am întrebat.
Şi de mai multe mii de ori am primit răspuns.

Credinţa, faptele şi harul, înafara Bisericii, sunt doar moralitate şi imaginaţie, iluzie, minciună, căderi, moarte şi iad.

Biserica este Mireasa lui Hristos. Adică noi. Sufletele şi trupurile noastre, alcătuite ca Taină a Persoanei, suntem mădulare ale Bisericii, deci ai lui Hristos. Suntem membre ale lui Hristos.

Când Pavel călătorea pe drumul spre Damasc, prigonind creştinii, Hristos i se arată şi îl întreabă: "Pentru ce Mă prigoneşti?" I-a făcut Pavel ceva la Hristos? Nu, desigur. Nimic. Dar cui? Creştinilor. Deci prigonind creştinii, Îl prigonea pe Hristos Însuşi.

Creştinii, erau, sunt şi vor fi, Biserica şi Însuşi Hristos, în care locuieşte. Odată ce ajungi să Îl simţi pe Hristos, că a locuit în tine, chiar şi pentru o secundă, nu ai cum să nu devii ortodox, în Biserica, cu acelaşi nume, dar care Biserică, e singura ce mai este astăzi creştină.

Casele în care tu vorbeai în alt topic, casele primare, Bisericile, în care se adunau creştinii, sunt parohiile de astăzi. Şi ştii cât timp s-au adunau în acele case? Vreo 20 de ani. Apoi a început prigoana vehementă, contra creştinilor, în tot imperiul roman.
Şi Biserica unde s-a mutat? Din case, a mers în subteran, în catacombe. Era o vastă Biserică, întinsă pe sute de kilometri, săpate sub pământ de creştini.
Apoi în anul 313, când Sfântul Constantin dă liber Bisericii, ea, Mireasa lui Hristos, va ieşi din catacombe, încă prigonită fiind, şi îşi construieşte clădiri fizice, în care se adunau cei ce mărturiseau pe Hristos.

Ca şi azi. Atât de minunat...

Dar ieşind, continuau să fie în acelaşi cuget, aceaşi comuniune, ca în Biserică. Liturghia de după Liturghie. Liturghie să fie însăşi viaţa noastră, minut de minut, comuniune cu Biserica, cu Hristos, dacă a plecat, să-L chemăm necontenit, neobosit să vină, deşi ştim că pururea nu suntem vrednici nici să-L privim, dar mai ales să-L chemăm, şi mai ales să vină, să ne bucurăm de prezenţa Lui, în casele noastre, fizice şi nemateriale. Dar să-L dorim, ca pe cea mai mare şi mai de preţ comoară, pentru că asta şi este.

El este! Este prin Biserica Lui. Nu înafara ei. Înafara ei, ne-a atenţionat că vor veni hristoşi mincinoşi, cei ce sapă la temeliile Bisericii, cum tot El spune, dar nici porţile iadului nu o vor birui pe ea.

Nu se poate spune Hristos, fără Biserică, fără mădulare ale Bisericii, creştinii, şi inclusiv mădulare ale lui Hristos. Mădulare care, cu timpul sunt tot mai puţine, prin locurile tot mai multe atinse de bogăţie. Apoi, război, antihristul, sfârşitul. Să nu fie. Să fie cât mai departe.

Toţi cei ce nu sunt ortodocşi, nu iubesc, nu pot iubi, iubesc tot mai puţin, tot mai puţin, tot mai rece, tot mai sterp... Biserica, Mamă, Soră, Soţie, Prietenă, Colegă... Biserica e totul. Prin ea, vine Hristos, ni se dăruieşte Hristos, prin oamenii, care o alcătuiesc. Iar prin ceilalţi oameni, înafara Bisericii, Îl găsim pe Hristos, găsim nevoia de-a iubi, nevoie de-a fi în comuniune, de-a aparţine celor ai lui Hristos, care se mântuiesc, căci nu toţi se vor mântui, precum bine ştim deja, oricât vrem să credem că ar fi altfel.

Să-ţi ajute Dumnezeu, să vi acasă, şi să iubeşti...