[Iustin45]

Frica aceasta este "frica desavarsita", "a celor sfinti si desavarsiti, a celor care au ajuns la masura iubirii". Sfintii, spune Avva Dorotei, "nu mai fac voia lui Dumnezeu de frica chinurilor (...), ci, pentru ca il iubesc (...), se tem sa faca ceva contrar voii Celui iubit (...). Caci sfintii nu mai fac voia Lui din frica, ci se tem pentru ca-L iubesc". Sfantul Ioan Casian arata si el ca "la aceasta teama, asadar, sunt poftiti nu pacatosii, ci sfintii, precum spune in cuvinte profetice Psalmistul: "Temeti-va de Dumnezeu toti sfintii Lui, fiindca nimic nu le lipseste celor ce se tem de El" (Ps. 33, 9). Este sigur ca nimic nu-i lipseste celui ce se teme de Dumnezeu cu aceasta teama. (...) Despre aceasta teama vorbeste profetul, cand spune ca Duhul Sfant s-a coborat in sapte forme asupra Omului-Dumnezeu, la nasterea Sa in trup. "Se va odihni, spune el, asupra Sa Duhul Domnului: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul chibzuintei si al puterii, duhul stiintei si al evlaviei" (Is. 11, 2), adaugand ca pe ceva de capetenie: "Si-L va umple duhul temerii de Domnul" (Is. 11, 3). In aceste cuvinte din urma trebuie sa observam cu mare atentie ca n-a zis: "Si se va odihni asupra Lui duhul temerii de Domnul", cum spusese despre celelalte, ci "il va umple duhul temerii de Domnul". Atat de mare este puterea virtutii sale, incat celui pe care l-a stapanit odata pentru virtutea sa ii ocupa nu numai o parte, ci toata mintea sa. Si pe buna dreptate, fiindca pe cel care nu se desparte niciodata de dragostea Lui aceasta dragoste nu numai ca-l umple, dar chiar il stapaneste fara intrerupere si pentru totdeauna (...). Aceasta este asadar teama desavarsirii, de care se spune ca a fost umplut Omul-Dumnezeu, care a venit nu numai pentru a rascumpara neamul omenesc, dar chiar pentru a-i darui o forma de desavarsire si pilda de virtuti".

Insa nimeni nu poate ajunge la aceasta frica daca n-a cunoscut-o inainte pe prima: "Nu e cu putinta sa ajunga cineva la aceasta daca nu o are mai intai pe cea incepatoare", spune Avva Dorotei, "caci zice: "Frica de Domnul e inceputul intelepciunii" (Ps. 110, 10), si iarasi: "Frica de Dumnezeu e inceputul si sfarsitul" (Pilde l, 7; 9, 10; 22, 4)".

De aceea, celui care nu s-a tamaduit pe deplin si n-a ajuns la nepatimire, nici n-a atins deplinatatea iubirii, i se cuvine sa caute a dobandi frica cea incepatoare. Caci, spre deosebire de frica patimasa, teama de Dumnezeu nu se iveste de la sine, ci este o virtute pe care omul trebuie sa se straduiasca s-o castige cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea ea si este o porunca pentru om: "Teme-te de Dumnezeu (...). Acesta este lucru cuvenit fiecarui om" (Eccl. 12, 13); "cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra" (Filip. 2, 12); "petreceti in frica zilele vremelniciei voastre" (1 Pt. l, 17). Omul nu poate inainta pe calea faptuirii (praxis) fara aceasta stare launtrica, dupa cum arata in chip figurat Sfantul Varsanufie: "Cand voieste cineva sa calatoreasca, isi ia in picioare incaltaminte (...).Cand deci se stie cineva pe sine ca are sa faca un lucru, trebuie sa inteleaga prin pregatirea trupeasca pe cea duhovniceasca si sa-si ia incaltamintele duhovnicesti, adica pregatirea prin frica de Dumnezeu si sa cugete ca toate trebuie sa le faca cu frica lui Dumnezeu si sa-si pregateasca inima sa cheme pe Dumnezeu, ca sa-i daruiasca frica Lui".

Dar cum se poate dobandi frica de Dumnezeu ?

Ea "este rodul credintei". Pe de alta parte, ea este nemijlocit legata de lucrarea poruncilor, dupa cum spune Psalmistul: "Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile Lui va voi foarte" (Ps. 111, 1), "Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui" (Ps. 127, 1) si Ecclesiastul: "Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui!" (Eccl. 12, 13). Legatura dintre ele este atat de puternica, incat adesea Parintii inteleg prin frica de Dumnezeu insasi implinirea poruncilor. Caci nu poate omul sa arate ca are cu adevarat aceasta virtute decat daca se supune voii lui Dumnezeu, cuprinsa in poruncile Sale. Pentru ca, altfel, si diavolii se tem de Dumnezeu, dar nu cu o frica virtuoasa, caci recunoasterea atotputerniciei si maretiei Sale nu o insotesc de implinirea voii Lui.