| 
				  
 
			
			
	Citat: 
	
		| Toți oamenii, sunt atât de frumoși... Ce fascinantă e omenirea!
 
 Atât de frumoși sunt cu toții...
 Atingându-i cu ochii, pe fiecare, nu te saturi să te uimești, nu te poți  opri, să fi fascinat de frumusețea lor, de părul lor, de mersul lor, de  porii de pe fața lor, zâmbetul și seriozitatea lor.
 
 O copilă de 5 ani sau un adult de 80 de ani... Sunt atât de frumoși. Au atâtea de spus...
 
 Planeta trăiește, respiră, are viață; întro altă percepție.
 
 Animalele la fel. Iar oamenii, sunt coroana creației.
 
 Doamne Iisuse, amintirile noastre, nimănui nu-i pasă de ele, nimănui nu-i pasă de noi, înafară de câțiva apropiață ai noștri.
 Nimeni nu știe de noi, înafară de cățiva, un grup de oameni, adesea de  maxim 100 de oameni, pentru care rămânem o amintire în memoria lor,  câteva zile, apoi depozitată în creier, pentru mai târziu sau pentru  niciodată.
 
 Doamne... Tu ești Cel care ne cunoști cu adevărat, care ne numeri  fiecare fir de păr din cap, Doamne, e imposibil să nu fi real, e  imposibil să nu exiști...
 
 Ai alcătuit Universul ăsta, întrun mod... perfect... Nu pot să nu fiu  fascinat de fiecare dată, de fiecare fir de iarbă și fiecare punctuleț  de pe cerul înstelat.
 
 Ești atât de magnific, Dumnezeule... Doamne, Tu și acum, în timp ce  scriu la tastatură, creezi și extinzi universul, împreună cu Sfinții  Tăi.
 
 Doamne, numai Ție îți pasă cu adevărat de noi, știu și văd asta,  și-atunci cum să nu trăiesc, pentru Tine, Doamne, cum să nu fiu în  fiecare secundă recunoscător și mulțumitor, pentru tot ce simt, ce văd,  ce primesc, ce sunt, ce pot, ce înțeleg...
 
 N-am cuvinte, deși le-aș scrie pe toate câte le știu odată... Toate cuvintele odată. Atât ești de minunat Dumnezeule.
 
 E atât de greu să fi mulțumit, iar când înțelegi ce repede trec toate, devine atât de simplu să fi mulțumit.
 Să dăruiești, orice, oricui, oricând, e cel mai greu lucru pe care-l poate face un om, vreodată.
 
 Să dăruiești, material sau imaterial. E cel mai greu lucru care îl poate face un om. Alt lucru mai greu nu există! Am afirmat.
 
 Doamne, Tu ești în fiecare particulă de aer, în fiecare atom, Tu faci să  se învârtă electronii și neutronii din atom. Tu ești energia  energiilor, lumina luminilor, întunericul cel de taină, întunericul cel  bun și minunat al iubirii și siguranței.
 
 Da! Fiindcă știu că Tu exiști, mă simt în siguranță.
 Mă simt atât de bine, să știu că mă privești și îmi zâmbești mereu,  mereu, mereu, orice-ar fi și orice aș face, Tu ești acolo, îmi zâmbești.
 
 Ori că mânânc, ori că citesc, ori că mă uit la un film, ori că fac orice, orice, Tu ești acolo, Doamne.
 
 Tu ești în fiecare particulă din hainele mele, din piele mea, din  organele mele, Tu ești acolo, le faci să fie vii, să funcționeze, mila  Ta, iubirea Ta, Tu ești iubirea, ești... totul...
 
 Doamne... Tu ești ! Noi prin Tine, suntem, și nu te superi când nu te  căutăm, iar când Te căutăm, ai o atât de mare bucurie pentru noi, încât  permiți ca ochiul material, să te poată vedea... o secundă, e  de-ajuns...
 
 Doamne... ești atât de frumos... Doamne, ești atât de frumos... Ești  atât de frumos Doamne... Tu ești frumusețea cea adevărată și vie. Care  nu îmbrătrânești, care nu depinzi de timp, de spațiu, de vreo limită,  sau îngrădire, Tu ești aievea, cu zâmbetul Tău infinit și cald și blând  și bun, Doamne, ești atât de frumos și îmi permiți mie, celui ce nu pot  să fac nimic, fără să fi acolo, să mă ajuți, îmi permiți să te văd... să  te simt, să mă bucur de Tine... ce-mi pot dori mai mult ?
 
 Sunt atât de bucuros că trăiesc, atât de bucuros că pot să înțeleg... că pot să-ți mulțumesc Ție, celui ce mi le dai toate.
 "Ale Tale, dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate."
 
 Doamne...
 
 Sunt atât de bucuros, pentru fiecare secundă care trece peste mine și  prin mine... Pentru toate, sunt atât de bucuros... pentru fiecare strop  de apă, pentru fiecare mișcare de aripi ale vrăbiuțelor și porumbeilor.
 
 Atât de bucuros sunt, pentru privirea unui cățel de peste drum, ce se uită la mine, și câteodată vine să vadă cine sunt.
 
 Și când mă aplec la el, se bucură și el, la fel de mult ca mine.
 Parcă ar vrea să-mi spună și el, cât e de bucuros, că mă vede, că sunt  lângă el, că mă jos cu el, că îl mângâi, zâmbește și el, doar că eu nu  văd zâmbetul lui. Vorbește și el, doar că eu nu aud glasul lui. Mă pupă,  câteodată, în felul lui, când mă linge, se bucură să mă cunoască.
 
 Parcă mi-ar spune să mulțumesc lui Dumnezeu, care ne-a adunat împreună.  Și când Îi mulțumesc lui Dumnezeu, atunci, cățelul pleacă liniștit, și  câteodată se mai uită puțin înapoi, ca să nu mă uite. Poate nu-l voi mai  vedea niciodată. Dar acea secundă, am fost lângă el, și el lângă mine,  și ne-am bucurat împreună.
 
 Doamne... sunt atât de frumoși oamenii...
 "Dumnezeu nu caută la fața omului", spune Biblia, probabil fiindcă știe  cât de frumoși sunt cu toții. El mereu se bucură, de orice, de oricine,  oricând, orice ar face. Iartă spontan. Dumnezeu se bucură atât de tare,  mereu, încât face iarba să crească, pomii să înflorească, să aducă  roade, și din pământ, și din ape, și în corpul uman, semințele de  înmulțire...
 
 Suntem ca niște flori, și noi, oamenii, dar întro altă percepție... cu  polenul nostru, cu fotosinteza noastră, cu înălțimile noastre, felurile  noastre, timpurile noastre, climele noastre...
 
 Unii suntem urzici, alții pelin, alții trandafiri, cu țepi mari, dar  mirosind atât de frumos, alții suntem crini, alții suntem struguri,  alții suntem grâu, alții suntem roșii, sau ceapă, sau toporași, sau  ghiocei, sau floare de colț, sau iederă, sau lalele, dovlecei, sau  stejari, sau ulmi, chiparoși, cireși, măslini, brazi... Atât de multe...
 
 Ce frumoși sunt toți oamenii... Cum să te saturi de ei ? Nu poți, e imposibil...
 
 Cu toții, suntem parfumuri... Atât de frumoși, de sinceri... Și totuși trecem, în câteva ore, sau câteva minute...
 
 Ca un parfum... Par-fum... Par un fum... Sau par un abur, sau o ceață...  Ce stă puțin și trece, și toată lumea o uită, și se bucură că acum vede  limpede, ce era acoperit de ea.
 
 Aș scrie atât de mult...
 
 Doamne... îți mulțumesc... îți mulțumesc... îți mulțumesc, mult, mult,  mult de tot, îți mulțumesc, Doamne... îți mulțumesc cu adevărat, Tu știi  inima mea, știi cât de mult și de sincer; îți mulțumesc...
 __________________
 |   Nu este lucrare mai mare ca aducerea tuturor fapturilor in frumosul Dumnezeiesc dinlauntrul inimii.
 
Ca toti sa fie vindecati si sfintiti intr-Unul. 
 
Ca nimeni sa nu piara.
		 
				__________________
 
 |