A trecut vremea contestațiilor, deja lucrările sunt destul de avansate, cert este că în cel mult un deceniu va avea și Patriarhia română vaticanul său, dotat cu toate facilitățile unui veritabil mall religios. În privința veșmântului iconografic, la felul cum a fost concepută catedrala, doar mozaicul mai poate ameliora gigantismul arhitectonic obținut prin hiperdilatarea volumelor unei biserici parohiale obișnuite. Când mă uit la cotele disproporționate ale cupolei naosului deja îmi imaginez câți dreptcredincioși vor cădea pe spate la propriu încercând să vadă Pantocratorul și Liturghia cerească, izolate la mare înălțime de tot restul ansamblului. În fine, o construcție aflată la ani lumină de organicitatea dumnezeiască a bazilicii Aghia Sofia, așa cum tot la distanțe astronomice față de începuturile perioadei medio-bizantine e și calitatea evlaviei ortodoxe de astăzi.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|