Citat:
În prealabil postat de bogdan81
Frate Igor, departe de mine gandul sa smintesc pe cineva. Pe mine ma chinuie problema asta si ma preocupa. Eu nu sunt teolog si nici masina de predicat credinta. Eu vad acest forum ca pe un loc unde sa putem dezbate anumite chestiuni care ne preocupa si ne framanta, fara frica de a fi acuzati de erezie la fiecare paz de catre drept-credinciosi pazitori ai dogmelor. De exemplu, tu ti-ai exprimat o parere despre fericitul Augustin. E parerea ta, eu nu sunt de acord cu ea, desi exista greseli la fer. Augustin. Eu nu te-am acuzat ca smintesti sau de erezie. Singurul lucru care mi s-a parut deplasat a fost limbajul putin mai dur, mai violent pe care l-ai folosit la adresa fer. Augustin.
Eu cred ca putem dezbate probleme si ridica intrebari, fiindca nu cred ca Dumnezeu se supara pentru ceea ce ne framanta si dorim sa intelegem. Eu nu inteleg aceasta problema si doresc sa vorbesc deschis despre ea. Ce e rau in asta ?
|
Și pe mine
mă chinuie și mă preocupă toate problemele Bisericii, anume ereziile, necredința, răcirea dragostei și altele.
Și am studiat profund despre acestea, m-am minuntat și încă mă minunez, fiindcă nu am citit nici 1% din vastitatea operelor Sfinților Părinți ai Răsăritului din toate vremurile și ai Apusului de dinainte de 1054.
Sincer, nu te-am acuzat de erezie, cel puțin nu în acest topic. Și dacă te voi acuza, să nu te temi, nici să te superi, o fac spre folosul tău, spre îndreptarea ta, fiindcă te ajut și te sprijin. Ne sprijinim reciproc.
Deci
dacă aluneci în erezie, sunt dator să te ajut să ieși din ea, ca să te mântuiești. Să faci și tu la fel, pentru mine, dacă voi cădea în erezie, căci sunt om, mai pot greși. Dar vreau să ajung să nu mai trăiesc eu, ci Hristos să trăiască întru mine.
Și eu sunt adeptul dialogului, e
cea mai sfântă cale de-a afla Adevărul, anume prin cuvânt, sau Cuvânt. Dar ca să nu fi acuzat de erezie, trebuie să nu faci afirmații, ci să spui în cel mai rău caz: "asta e teologumena mea: x, y, z". Și putem să vorbim despre ea.
Dar
emiterea teologumenelor, trebuie făcută, exclusiv DUPĂ ce ai citit subiectul dezbătut, din Biblie și din Sfinții Părinți, citind cât mai mult din Sfinții Părinți, altfel, "imaginația este tărâmul preferat de joacă al demonilor și locul unde lovesc prima dată, unde aduc nemulțumiri, idealuri, năzuințe, iluzii și minciuni, toate lipsite de Dumnezeu", spune Sfântul Vasile cel Mare în Scrisorile sale.
Ceea ce eu am exprimat despre fericitul Augustin nu este o părere, nu este nici teologumenă, este Adevărul.
Augustin este cu adevărat eretic.
Ceea ce tu numești greșeli la Augustin, și Sfânta Biserică le trece cu vederea, este tocmai pentru a avea o relație, Biserica, mai apropiată față de Apusul căzut, care îl cinstește pe ereticul și fericitul Augustin.
Sfânta Biserică, stă în pragul casei și se uită în zare, după fiul risipitor, ca și tatăl fiului risipitor din pildă. Așteptând fiii risipitori ai Bisericii: "romano-catolicii", protestanții, neo-protestanți.
Și pentru a le arăta cât de mult îi iubește și îi așteaptă, le mai trimite câte un porumbel voiajor, cu o scrisoare legată de picioruș, în întâmpinarea lor, anume mai acceptă câte un eretic în calendar, numindu-l fericit, mai ușurează din încărcătura minunatelor modele de pe veșmintele preoțești, mai merg la dialg inter-confesional și alte lucruri binecuvântate, în enorma dimensiune a discernământului, trezviei, dreptei socoteli, sau iubirii întrun cuvânt, de care dă dovadă Biserica lui Hristos, în fiecare secol, față de cei ce greșesc față de ea și față de turma ei.
De ce? Tocmai ca să se mântuiască măcar câțiva.
Și te invit să faci ca mine, și să nu te îndoiești. Și mai ales probemele în special dogmatice, patristice, trebuie vorbite prima dată cu Dumnezeu, prin rugăciune, apoi cu duhovnicul, apoi cu Sfinții, citindu-i, iar apoi cu forumul. Chiar ai studiat sau nu, teologia.
Fiindcă eu, ticălosul, pentru unii sunt mireasma morții, iar pentru alții mireasma vieții. La fel să fi și tu, la fel sunt toți creștinii adevărați :
"Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc și între cei ce pier; unora, adică, mireasmă a morții spre moarte, iar altora mireasmă a vieții spre viață." - II Corinteni 2, 15-16
Deci e bine, vorbim deschis despre ce vrei tu,
dar să vorbim în cunoștiință de cauză, după ce am studiat cele despre care vorbim, ca să vorbim spre viață și spre mântuire, dorind-o, altfel ne smintim noi și smintim și pe alții și e grav, ne spune Hristos, că decât să smintim pe cei mai mici decât noi, mai bine ne este să ne fie lagătă o piatră de moară și gât și să fim aruncați în apă. Deci atât de grav e.
Hristos a înviat.
P.S.: iar cu acel articol, autorul, Adrian Agachi, a scris o teologumenă a lui personală extrem de eronată, din care reiese că nu a înțeles nimic din Sfântul Isaac Sirul, nici măcar nu a dat un singur citat din Sfântul Isaac, nici măcar un singur verset din Biblie, iar bibliografia s-a evaporat, până a fost publicat articolul.
Deci acel articol este O PRIMEJDIE, o amințare pentru Biserica lui Hristos, nu poate fi numit nici măcar o teologumenă.