Astăzi l-am sărbătorit pe Sfântul Mucenic Sava Stratilat (general roman) - si împreună cu el cei 70 de soldati romani (+ AD 272).
Din Sinaxar : Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de șef de armată, și era de neam got. Și având credința în Hristos, avea grija sfinților ce erau prin temnițe închiși. Pentru curăția vieții sale, și pentru nevoința virtuților, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creștin a mers la împăratul și lepădându-și centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credința lui Hristos șaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos și s-au încununat. Și iarăși și a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniță și dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă și așa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei și albeața trupului și rumeneala obrazului, și era părul capului și barba ca de aur lucind, și căutătura ochilor săi poruncitoare și netemătoare, ceea ce îl arăta ostaș desăvârșit și viteaz.
Tot în această zi, sfinții șaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, și care s-au săvârșit prin sabie.
De văzut si :
http://en.wikipedia.org/wiki/Sabbas_Stratelates