[bogdan81]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Raţiunea omului, despre aceasta vorbeam, este mereu piedica dintre el şi Dumnezeu.
Toţi Părinţii filocalici spun asta.
Se mai poate simţi şi pe propria piele.
A ajunge omul de la raţiune la Raţiunea Logosului se face precum ştim: pe calea ascetică, posibilă doar când în inima omului arde iubirea pentru Hristos. Când îi arde raţiunea, însă, de obicei face cam ce a făcut şi înaintaşul nostru, Iuda.
Dacă voieşte omul să se facă înţelept, nu raţiunea trebuie să şi-o încordeze. Ăsteia trebuie să-i dea foc. Să se facă nebun, adică. Zice Apostolul, precum ştii...:)

*
Domnul iubeşte pe cei care se fac prunci. Iar pruncul nu este nici raţional, nici iraţional. Nu se încurcă el în fleacurile astea, le lasă oamenilor "mari". Inima lui e toată numai iubire, de aceea şi gustă fericirea de a fi.
Noi, însă, ne cramponăm de raţiunea noastră aşa încât ridicăm munţi de netrecut între noi şi Dumnezeu. De cântat nu mai cântăm, poezia o considerăm versificaţie ori moft (când ea e de fapt fibră constitutivă a vieţii). Apoi ne plângem că nu-L cunoaştem pe Domnul. Dar nu-i bai, ne consolăm în nesfârşite tomuri despre Dumnezeu...

Ioan, eu vad lucrurile mai nuantat. Ratiunea omului isi are originea in Ratiunea Izvor,care este Dumnezeu. Ea poate ca s-a intunecat in urma caderii intr-o oarecare masura, insa nu s-a distrus cu totul. Altfel ar insemna ca o parte importanta a ceea ce constituie chipul lui Dumnezeu in om s-a distrus. Eu cred ca ratiunea umana, daca se supune revelatiei si se lasa condusa si indrumata de aceasta, poate fi un ajutor extrem de pretios. Altfel cum am putea sa distingem intre credinta autentica si aberatiile ocultistilor, vrajitorilor, yoghinilor, tremuricilor si a intunecatilor de tot felul ? Cum am putea sa distingem intre experienta mistica autentica si inselaciunile unor sarlatani ? E limpede ca ratiunea e un ajutor pretios aici si cu totii stim asta.