[Ioan_Cezar]

Just. Iar eu adaug: nimic din frumoasele lucruri pe care le-ai enumerat nu sunt rodul raţiunii omeneşti, ci al harului care lucrează în raţiunea omului, transfigurînd-o, salvînd-o de ea însăşi şi de alte porniri omeneşti.
Raţiunea fără lucrarea Duhului Sfânt în ea este asemenea unui ogor părăsit: dă bălării şi, printre ele, şerpi. De grădină, de câmp, de apă dulce....:) Dar şerpi. (Şi totuşi trebuie să spun până la capăt: unii dintre aceşti şerpi ai părţii noastre raţionale sunt cu adevărat mortali. Dealtfel putem enumera o mulţime de păcate zise "ale părţii raţionale", care se alătură păcatelor de la nivelul celorlalte componente ale sufletului omenesc - iuţimea şi pofta. După cum, prin lucrarea ascetică şi prin har, cele trei componente fundamentale ale sufletului - raţiunea, iuţimea şi pofta, îl poartă pe om în fericitele rodiri ale virtuţilor.)
Ferească Dumnezeu de raţiunea omenească neluminată, negerminată în tainiţele inimii de Harul Duhului Sfânt! Aceasta nu rodeşte virtute şi viaţă veşnică, ci patimi şi moarte.

*

Revin cu o completare, anume o notă a Părintelui Stăniloae la Cuvântul XIX, Filocalia 10, Sfântul Isaac Sirul (în ediţia pe care o deţin, nota e la pagina 98).
Cunoştinţa sufletească, oricât ar fi de complicată, se mişcă în cele ale lumii
sau chiar când vorbeşte de Dumnezeu se mişcă în definiţii şi subtilităţi construite DESPRE El (s.m.) DE LA DISTANŢĂ.
Cunoştinţa duhovnicească este experienţa nemijlocită a lui Dumnezeu. Cunoştinţa aceasta din experienţă a lui Dumnezeu NU SE POATE IVI DECÂT ÎN SUFLETUL CURĂŢIT DE ORICE IDEI, CARE-L ŢIN PE OM ÎN CELE GÂNDITE DE EL, ÎN SEPARAŢIE DE DUMNEZEU.

În acest sens am încercat să spun într-o postare de mai înainte că raţiunea noastră omenească este un zid pus de noi între noi şi Dumnezeu.
Să fiu iertat de îndrăzneala gândului şi a formulării, fraţilor!