Doamne, ești singura mireasmă a existenței omului în istorie. Cât de bogat și de minunat răsplătești devotatele suflete care nu te-au uitat mort în mormântul Tău!
Le-ai făcut pe femeile mironosițe purtătoare ale buneivestiri a Învierii și a slavei Tale. Nu au uns cu mir trupul Tău mort, însă Tu ai uns sufletele lor vii cu mirul bucuriei. Cele care îl plângeau pe Domnul mort au devenit privighetori ale primăverii celei noi, Sfinte ale cereștii Tale Împărății.
Doamne al nostru înviat, pentru rugăciunile lor, miluiește-ne, mântuiește-ne, ca să Te slăvim dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfantul Nicolae Velimirovici
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|