[florin.oltean75]

Urmarea Lui Dumnezeu

----

Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Si cel ce nu-si ia crucea sa-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine.

-----


Orice forma de iubire obisnuita este o iubire contaminata, fie ca este indreptata catre parinti, fie catre copii.

Nu este o iubire perfecta, ci este amestecata cu patimile active dinlauntru.

Iubirea desavarsita o manifestam in exterior numai dupa ce ne unim in interior cu Dumnezeu.

Putem iubi curat numai dupa ce devenim noi insine vase ale Duhului.


Atunci toti devin mamele si tatii nostri, toti devin copiii nostri, caci Duhul ne uneste in mod curat, desavarsit cu toata faptura.
---


Cand omul nu-L are inlauntrul sau pe Dumnezeu, orice atractie fata de zidire este patimasa.

Daca omul nu lasa atractiile fata de fenomene, ii este cu neputinta sa-L intalneasca inlauntrul sau pe Dumnezeu.


Atractiile sunt ca niste lanturi puternice care-l tin pe om departe de Dumnezeu.

Urmarea Lui Dumnezeu este in mod esential o miscare spre centrul fiintei noastre.

Atasarea de orice forma de confort ne trage cu putere din drumul nostru, ne trage inafara, nu ne lasa sa-L imbratisam pe Dumnezeu in inima noastra.

Aceste atasari pot fi grosiere atunci cand sunt manifestate fata de cele ce cad sub simturi, dar si atasari mai subtile, fata de mangaierile care apar in inima odata cu apropierea de Dumnezeu.


Urmarea Lui Dumnezeu presupune un efort sustinut pentru a realiza succesiv toate "decuplarile", atat fata de cele din afara, cat si fata de cele dinlauntru, pentru a ne preda cu totul Duhului.

Purtarea crucii, in esenta, este actul voluntar de disociere fata de patimi si stabilizarea, prin rabdare, a slobozeniilor launtrice dobandite pana la unirea deplina cu Dumnezeu.