Eu totusi continui sa nu inteleg.Teoretic, da, e foarte simplu si frumos.Dar practica ne omoara.
Deci, concret:

Daca stiu ca vine cineva si imi da in cap, ce fac?In numele iubirii de aproape stau cu bratele incrucisate, ba chiar astept incercarea, rugandu-ma pentru vrajmas si sperand ca din saCrificiul meu sa invete ceva?
Ma apar, fizic, tot cu lovituri, dupa care il iubesc de ladistanta?
Sau cum?

E clarca lumea in care traim e asa.Pluteste un aer de confuzie general, multi oameni fac uz de gandire magica, superstitioasa, gen "Daca inchid ochii, dispare problema".Poate folosesc o iertare gresit inteleasa, dupa care accesele de violenta, agresivitate fata de vrajmas sau cel care ne-a gresit , rabufnesc cu o intensitate si mai mare, fac implozie, nu explozie, cu efecte catastrofale pentru familii, neamuri si comunitati...

Ca sa nu mai zic ca sunt care abuzeaza de iubirea crestina
Am auzit cu urechile mele: mergi la biserica, trebuie sa ma ierti, daca esti credincioasa.Oare nu dintr-o astfel de iertare gresit inteleasa am ajuns sa construim o societata atat de toleranta fata de pacat?