View Single Post
  #922  
Vechi 27.04.2015, 21:39:22
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Igor_Paslusnik Vezi mesajul
Deci Dumnezeu iubește nespus de mult pe orice om, fie el ortodox sau eretic, sau păgân sau ateu. Și Dumnezeu vrea ca acel om să-l primească pe Dumnezeu Treime Iubire în inima lui și atunci va face acel om și roade.
Și va iubi atât de mult, încât e imposibil să nu devină ortodox.

De ce un protestant spre exemplu, nu se poate mântui? Nu fiindcă nu e ortodox, paradoxal, oarecum neortodox spunând, ci fiindcă nu iubește precum un ortodox, de aceea nu se va mântui.

Dacă un protestant ar iubi ca un ortodox, ar știi, conștient și viu, că unde va merge după moarte este Împărăția Iubirii, iar acolo în acea Împărăție, sunt Aceia, prin Acela, care au iubit și iubesc nu numai orice ființă diformă, om sau animal, sufletește sau trupește, dar acei Sfinți, iubesc orice văd cu ochii.

Acelor Sfinți, omul de aici, imitându-i cât îi stă în putere, le cere rugăciunile de ce întărire, de ajutor, către Împărat, căci oameni au fost și păcătoși au fost, acei Sfinți, ca și el, cel ce se roagă, și acei Sfinți îl înțeleg și îl "adoptă" spre a-l ajuta, cu rugăciunile lor, să ajungă și el ca ei.


Un ortodox, știe că poate greși, că este păcătos, că smerenia este singura lui armă, și că iubirea este singurul lui cuvânt, ascultă pe toți, orice spun și prima dată se miră de toți și toate, apoi se bucură de cele bune și plânge pentru cele rele, apoi se gândește la ele, orice ar fi ele, apoi se hotărăște dacă să spună ceva sau nu.

Acesta-i ortodoxul. Acesta-i creștinul. Aici e Hristos și mântuirea. Biserica are acești creștini și sunt frumoși.

Ortodoxia nu e doar o filosofie, cea mai înaltă filosofie la care omul se poate urca cu mintea să gândească, dar este definiția modului în care a fost creat sufletul.

Sufletul omului a fost creat ortodox. Creștin ortodox. Așa a fost creat de către Dumnezeu.
Tot ce face un om în viață, se explică ortodox. Creștinește și ortodox. Toate căutările lui de Dumnezeu, toate căderile lui, sfârșitul în alte credințe, sau în ateism, sau întrun soi de misticism, toată setea omului după Dumnezeu, se explică ortodox.

Chiar și înainte de Hristos, la papuași, la barbari, la celți, druizi, azteci, mayași, toți îl căutau pe Hristos, pe Dumnezeu Iubire, pe Mântuitorul, fratele lor preaiubit, Dumnezeul Prieten, care te salvează face totul pentru tine, și moare pentru tine. În fiecare zi. Cum să nu-L aștepți? Cum să nu-L dorești? Cum să nu-L iubești?

De aceea toți oamenii, de la Adam până la Hristos, timp de 5508 ani, și de la Hristos, până azi, 2015 ani, toți au fost ortodocși, adânc în inimile lor. Cu cât iubeau mai puțin cu atât erau mai departe de Ortodoxie, și cu cât iubeau mai mult, mai ales după Hristos, deveneau membri ai Bisericii Sale, Bisericii lui Hristos, cea Una, Ortodoxia. Și se mântuiau.

.

Păsându-ți atât de mult, iubind atât de curat, de adânc și tainic, nu poți să nu fi ortodox, nu poți să te depărtezi de mizerie, când știi că Hristos a murit pentru mizerie, pentru scârbele oamenilor, pentru puroiul din noi, pentru otrava cuvântului și faptei cu care Îl ucideam.
Cum să spui că ești creștin, dacă nu urmezi lui Hristos? Și dacă Îi urmezi Lui, cum să nu te arunci în cocina inimii tale și să faci curat? Cât mai curat? Cum să nu vrei apoi ca inima să fie cel mai frumos loc de pe pământ, unde să-L primești pe Hristos? Cum să nu vrei să tot lucrezi la inima ta să fie tot mai frumoasă, mereu, pentru Împăratul Iubire?

Cum să nu fi ortodox, când Biserica Ortodoxă, e atât de plină, de deplină, de întreagă, de vie, de roditoare, de Sfântă, de frumoasă, mamă, prietenă, soție, amică, bunică, colegă, și e totul pentru mântuirea noastră. Cum să vrei să pleci din ea? Cum să nu vrei să o înțelegi, să îți pese de ea, de curăția ei, de parfumul, de mireasma ei ? Cum ?

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem. Și să iubim.
Frumoasa marturisire Igor,despre ortodoxie
Intleg ca in adancul tau sunt nuante mai adanci,ca nu simplu bulletin de ortodox mantuieste ,asa cum uneori lasi sa se inteleaga.
De fapt aici nici nu mai suntem in contradictie . Caci ortodoxia intradevar trebuie sa aduca roada iubirii sau macar a sperantei , ca sa zici ca fost de folos aceluia.
Eu sunt adversarul doar al tratarii la nivel superficial al problemei ,esti orthodox treci in dreapta nu esti,mitraliera ,cum s-a povestit pe aici de acei islamisti.
Intradevar ,nimic nu poate mantui decat ortodoxia in Hristos ,dar este o piatra tare,care daca ii folosim latrura ei ascutita,ne putem noi insine taia in ea ,in certuri si teorii,si judecati care nu ni se cad .