[cristiboss56]

Iată că minunile dumnezeieşti nu încetează nici în zilele noastre, când păcatul s-a înmulţit în lume…Deşi nu suntem vrednici de asemenea minuni Dumnezeu îşi arată ca de fiecare dată dragostea pentru zidirea sa de mare preţ, omul. Numai ochi să avem pentru a vedea cât de Multmilostiv este Domnul şi să Îi mulţumim pentru toate binefacerile şi minunile pe care le lucrează cu noi chiar dacă de cele mai multe ori nu le merităm!
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne spune:„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa !” (Ioan 6:35) şi tot El întăreşte cele de mai sus spunând: „Fără Mine, nu puteţi face nimic !” (Ioan 15,5)

În continuare urmează minunea povestită de Monahul Pimen Vlad:
Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis:
„Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud de Dumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa. După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-o stare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca un copil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să mă sinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-adevăr exişti, Tu poţi să mă scapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau să trăiesc!».
S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara.
Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus. După câteva clipe, a venit acceleratul cu toată viteza, şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecut tot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-am cutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote, şi, sculându-mă, m-am dus acasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu”.