Bine spus, Yasmina!Asta tot incercam sa spun si eu, dar din cauza grabei nu am timp sa dezvolt ideile cum trebuie.Uneori se exagereaza cu iertarea si chiar cu iubirea aproapelui.Bineinteles ca trebuie sa ierti si sa iubesti pe toata lumea, dar nu oricand si nu oricum.O manifestare gresita a acestora nu face decat sa incurajeze pacatul, delicventa si agresivitatea.Nici macar pe proprii copii nu trebuie sa ii feresti de consecintele actelor lor, in ciuda iubirii imense pe care le-o purtam, daramite un violator, criminal, jefuitor etc....Iubirea si iertarea nu e acelasi lucru cu toleranta si acceparea neconditionata a greselilor, si mai ales a abuzurilor celorlalti.Oricum, focul nu se stinge cu foc, e clar.Si nici ura, cu ura.Dar trebuie sa dramuim bine lucrurile.Nici nu ma pot intinde pe jos, cu mainile pe piept, asteptand, de fapt chiar rugandu-ma, dorindu-mi sa vina careva, sa ma loveasca, pentru a demosnstra cat de credincioasa sunt.Din putinele mele cunostinte, stiu ca nimic nu se face fara indrumarea duhovnicului, poate nici mucenicia nu se face oricand si oricum.Iubirea suferintei, uneori e semn de dezechilibru, deja seamana a masochism psihologic, si cred ca prin astfel de comportamente ostentative chiar ii ispitim pe ceilalti sa ne agreseze.Cu totul altceva e suferinta inevitabila, pe care ideal ar fi sa o infruntam cu incredere in Dumnezeu.Ma rog, sunt doar parerile nele personale, dar stiu ca nu e bine sa interoretam noi scrierile sfinte, pentru ca le putem interpreta gresit si ne smintim pe noi si pe ceilalti.Totul doar sub indrumarea parintelui duhovnic.