Nostalgie
de Boris Ioachim
O veche nostalgie, îmi picură pe gene,
Venind din depărtare, dintr-un trecut uitat --
S-alerg, în miez de noapte, pe-un câmp cu sânziene,
Unde, ferit de lume, să redevin curat.
Măcar, pentru o noapte, să redevin copil,
Să simt miros de iarbă, miros de flori de câmp...
Să uit de toate cele -- de traiul meu umil --
Să fug în amintire, din veacul sterp și tâmp.
Să mă așez, agale, pe-o margine de râu --
O salcie să-mi fie tovarăș de tăceri;
Și-n clipocit de valuri, tristeții să-i pun frâu,
Ca să ascult ce-mi spune, vânt cald, printre-adieri.
Pierdut în reverie, să simt cum stă pe loc.
A timpului mișcare, pentru o clipă, doar --
În vremurile-acelea, cu vise de noroc,
Când toate păreau simple, când totul părea clar.
Dar timpul -- timp nu are, de-a mele reverii,
De viața mea, de mine -- ci-și face, nesmintit,
Temeinic, rece, munca -- căci n-are datorii --
De-a preschimba în abur și vis și trai căznit.
...O veche nostalgie, îmi picură pe gene --
Din gene se prelinge o rouă caldă, grea --
S-alerg, în miez de noapte, pe-un câmp cu sânziene,
Să mă întorc -- o clipă-n copilăria mea...
