Imn iubirii de Boris Ioachim
Viața, pân’ la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere și-njosire…
Poți trăi oriunde și oricum –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Un copil privește-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire…
Poți trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Anotimpurile-ți pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire…
Poți trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poți trăi fără iubire.
În colibă viața poți să-ți duci,
Ca un câine, poți lătra-n neștire…
Pe cărări greșite poți s-apuci –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poți fi mărăcine, poți fi pom –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laș sau brav poți fi-n nenorocire…
Poți și din gunoaie să mănânci –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți, cum crește iarba, să asculți,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poți trăi în văi sau vârf de munți –
Dar nu poți trăi fără iubire.
S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăiești în neagră părăsire…
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poți trăi fără iubire.
Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârșește în dezamăgire…
Poți trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Hei, prietene, privește-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire…
Poți fi răsărit, poți fi apus –
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți pleca, în viața de-apoi,
Liniștit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simțit iubire.
…Viața, pân’ la urmă, e doar scrum,
E-un coșmar – sau albă nălucire…
Poți păși pe drept sau silnic drum –
Dar nu poți trăi fără iubire…
