[cristiboss56]

Orice discuţie despre adolescenţă se loveşte inevitabil de întrebarea dacă nu cumva ea constituie o stare patologică, o stare bolnăvicioasă. Mulţi părinţi sau educatori intră în dispute cu adolescenţii, deoarece aceştia se manifestă cu multă intensitate şi aciditate.
Dar, şi adolescenţii înşişi se problematizează, neputându-şi explica toate aceste schimbări ciudate şi dureroase prin care trec. Vârsta aceasta a devenit atât de nepopulară, încât cineva care lucrează mult cu adolescenţii ne atrage atenţia asupra stigmatizării ei.
Se vede faptul că particularităţile acestei vârste s-au observat de mult timp, aşa cum distingem şi din textele antice care, asemenea celor de astăzi, deviau problema către o abordare morală. Spre exemplu, Hesiod scrie: „Tinerii noştri de astăzi par să iubească prea mult luxul. Au obiceiuri proaste şi o mare desconsiderare sau sfidare faţă de lucrurile adevărate. Nu-i respectă pe cei mari şi-şi pierd timpul ici şi colo în flecăreli, în bârfe... Sunt gata să se răzvrătească împotriva părinţilor, să acapareze discuţia în orice grup, să mănânce lacom şi să-i îngrozească pe învăţătorii lor”.
Mai târziu, Aristofan va observa că: „Tinerii se învârt prin piaţă şi pe la băi, au obiceiuri proaste, nu se ridică în picioare când se apropie cei mai bătrâni, se poartă urât cu părinţii lor, vizitează locuri rău famate, bârfesc şi-i iau în râs pe părinţi, datorită vârstei lor. Sunt lacomi, la masă se aruncă pe orice găsesc în faţa lor, râd zgomotos, stau cu picioarele încrucişate...”
Iar Socrate spune: „Nu văd nicio speranţă pentru viitorul poporului nostru, dacă va depinde de tineretul superficial al vremii noastre, deoarece toţi tinerii sunt nespus de nesăbuiţi”.
Ca să nu lungim vorba, s-a descoperit că înainte cu patru mii de ani, în oraşul biblic Ur exista următoarea inscripţie: „Civilizaţia noastră este condamnată, dacă permitem ca faptele de neimaginat ale tinerei generaţii să continue aşa”!
Spicuim puţin şi din descrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că: „Tineretul seamănă cu o mare furtunoasă, plină de valuri sălbatice şi de vânturi periculoase” sau „seamănă cu un foc care se întinde repede şi arde totul în jurul lui”.
Un astfel de consens, ce se întinde pe mai multe veacuri şi peste civilizaţii diferite evidenţiază experienţa comună a unei stări neobişnuite, dureroase dar, mai important, ne îndepărtează de caracterizarea adolescenţei drept boală. Ar fi imposibil ca o stare patologică să prezinte asemenea stabilitate în decursul timpului, precum ar fi la fel de imposibil ca Dumnezeu să sădească o etapă bolnavă în dezvoltarea vieţii omeneşti.

Pr. Vasilios Thermos