Citat:
În prealabil postat de iustin10
Bun ,eu am recunoscut ca imi simt inima impietrita .Si m-am recunoscut in postarea ta,de aceea am si intervenit, cand eu insumi nu ma cred vindecat,desi preotul mi-ar da dezlegare . Dar tu? Tu spui de babutele acelea , spui de Ionut. Dar tu ce faci ? Iti simti inima impietrita? Te poti impartasi ?
Nu o lua ca pe ceva personal,e o intrebare , daca simti acel sentiment,si daca da, ce atitudine iei . Caci daca spui altora sa se judece singuri,ar fi interesant sa arati cum te judeci tu si care e verdictul
|
Lupta pe care o duce fiecare cu sine, o stie doar Dumnezeu. Daca tu sau altul, prin ceea ce vezi la mine, consideri ca as avea inima impietrita, inseamna ca asa este. Nu pot si nici nu vreau sa ma apar, atat timp cat dau altuia motiv de sminteala. Din cate ma cunosc, cel putin in ultimii ani, am evitat sa-mi mai impovarez sufletul cu ceea ce nu-mi foloseste. Despre babute am spus-o fiindca am vazut cum aceleasi de fiecare data deranjeaza prin ceea ce fac in timpul slujbei. Asta pe de o parte. Iar pe de alta, cand ajung deja sa nu se mai poata deplasa, si ma roaga pe mine sa-l trimit pe Parinte sa le spovedeasca acasa, chiar nu vad cum de isi mai face loc barfa si rautatea despre ce se intampla in biserica, cand ele n-au mai calcat pe-acolo de ani buni? De unde stiu ce-a facut cutare duminica, de unde stiu cate paini a luat dascalul, de unde stiu cum a venit X imbracata?... Asta-i grija pe care trebuie s-o avem? Bietul Parinte nu stie si nici n-o sa afle de la mine aceste lucruri, dar asta nu-i ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, atat timp cat vrem sa ne mantuim. Stiu ca am destule metehne. Incerc insa ca, macar pentru cele despre care vorbesc, sa nu ma fac eu insumi vinovat. Daca reusesc sau nu, Dumnezeu stie!