[Florin-Ionut]

Dacă păcatele ni s-ar ierta strict numai prin Sfintele Taine, atunci moartea ne-ar prinde în păcate pe absolut toți fără excepție. Păcatele mici rămîn păcate și ne despart de Dumnezeu. De aceea avem rugăciunea de iertare ca metodă de curățire de acele păcate care nu necesită intervenția preotului. De aceea rugăciunea trebuie să fie cît mai deasă, continuă dacă se poate... dar cine face asta mai ales în iureșul vieții cotidiene de mireni?...

Îmi pare rău, dar Canonul 9 apostolic nu se referă doar la simpla prezență pînă la otpusul de final. Apostolii, că de la ei a rămas porunca asta, insistă asupra faptului-de-a-ne-împărtăși! Are rost să mai caut explicații pentru importanța cuminecării?

Și exact, Cătălin, afurisenia e valabilă deoarece asta și înseamnă: o separare de Biserică prin neparticiparea la comuniunea cu ceilalți prin intermediul direct, fizic al Trupului Lui Hristos. Adică nu te faci părtaș, nu te îm-părtășești. Vii la slujbă, te rogi, cauți har, cauți să socializezi cu frații și surorile prezenți, dar nu prin Hristos ci așa, de suprafață. E simplu și aproape matematic, logic. Crede-mă că nu de la mine scriu toate astea. Deci citește cu atenție și pune-ți întrebări, meditează, cere sfaturi, revezi ce spun Sfinții Părinți:

CANONUL 9 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR)
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)