[Yasmina]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Cred că Mihnea se referea la Liturghia de după Liturghie, altfel spus la continuitatea vieţii de credinţă şi la roadele Sfintei Împărtăşanii în viaţa noastră. Sfânta Liturghie ar fi şi este "motorul" unei vieţi cu adevărat creştine, sporită duhovniceşte.
Poate părea surprinzător, însă a nu face nimic ieşit din comun după Liturghie/Sfânta Împărtăşanie (desigur, nu mă refer la nu ştiu ce extravaganţe teribile) ar putea să ridice unele semne de întrebare...
Unii se roagă cu mai multă putere, capătă râvnă sporită, fac milostenie, duc la mai mare altitudine (sau în profunzimi noi ale tainiţelor sufletului) darul primit la Împărtăşanie.
Pe scurt, cu fiecare nouă Liturghie şi Împărătăşanie ar fi de aşteptat o sporire a vieţii de credinţă. Un zvâc de pocăinţă şi de bucurie în Domnul.
Sfânta taină este primenirea sufletului şi fortificarea lui în Hristos. E un prilej ori act de creştere duhovnicească, de sporire a darurilor Duhului.

Cred că în sensul ăsta a intervenit Mihnea şi, dacă am înţeles bine intenţia/mesajul lui, sunt şi eu de acord cu el.
Liturghia şi Sfânta Împărtăşanie nu sunt (doar) un capăt de drum, ci (şi) un început....:)

P.S. Cred că aici ar merge bine postarea 6, a Mihaelei Dobrin - topicul "Seminţe filocalice". Zice acolo Sfântul Simeon despre saltul de la frică la dragoste şi, mai ales, despre sporirea nevoinţelor ca act al iubirii. Iată, deci, un rod al fericitei participări la Sfânta Liturghie şi Împărtăşanie: sporirea nevoinţelor, ca plinire în iubirea lui Dumnezeu.

Nu fac nimic neobisnuit dpdv al extravagantelor :)