Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăștur este noul protopop de Cluj I. El îi urmează, la conducerea protopopiatului, părintelui Ioan Jeler, care a ocupat această funcție timp de 30 de ani.
Noul protopop a fost instalat luni, 4 mai, de către Înaltpresfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în prezența Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a consilierilor eparhiali și a tuturor preoților din Protopopiatul Cluj I. Evenimentul a debutat cu un Te Deum, oficiat la Biserica „Sfânta Treime“ din Cluj-Napoca. Slujba a fost urmată de cuvântul IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care i-a mulțumit părintelui Ioan Jeler pentru toată activitatea și l-a încurajat în misiune pe actualul protopop: „Părintele protopop Ioan Jeler și-a îndeplinit misiunea cu vârf și îndesat. În vremurile grele când biserica își desfășura misiunea așa cum putea, părintele a fost un slujitor devotat și a întărit, a mângâiat și i-a ajutat pe cei care aveau trebuință de ajutor. Noi socotim că tot în acest spirit va lucra și următorul protopop. Noul protopop va încerca să fie colegial și frățesc cu toți, dar și ferm, pentru că este nevoie de acest lucru pentru buna desfășurare a protopopiatului“.
În semn de apreciere pentru munca desfășurată timp de 30 de ani la conducerea Protopopiatului Cluj I, IPS Arhiepiscop și Mitropolitn Andrei i-a acordat părintelui Ioan Jeler, distincția „CruceaTransilvană“.
După citirea hotărârii Adunării Eparhiale în ceea ce privește investirea noului protopop, a avut loc slujba de hirotesire a părintelui Dan Hognogi.
Pentru cele aproximativ 80 de parohii din Protopopiatul Cluj I, prioritare sunt activitățile cu tinerii, catehezele parohiale și implicarea în mediul online, a spus noul protopop de Cluj I, părintele Dan Hognogi: „Direcțiile spre care se va îndrepta activitatea protopopiatului nostru în mod special vor fi legate de intensificarea catehezei pe care o consider foarte importantă, apoi munca cu tinerii, care sunt prioritatea cea mai mare a bisericii noastre, deoarece ei sunt viitorul, și fără ei Biserica ar rămâne doar istorică. Nu în ultimul rând, deoarece societatea de astăzi ne obligă să ieșim din biserici nu doar pe stradă, ci și în mediul online, pe internet, vom avea grijă să intensificăm activitatea în așa fel încât să ajungem cât mai mult la sufletele credincioșilor noștri“.
Părintele Dan Hognogi, s-a născut pe 12 aprilie 1976, în comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud și a absolvit Seminarul și Facultatea de Teologie la Cluj-Napoca. În perioada 2001-2010 a fost paroh al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“ din comuna Ciceu Giurgești, județul Bistrița-Năsăud, profesor de religie la Colegiul „Andrei Mureșanu“ din municipiul Dej și coordonator al Ligii Tinerilor Ortodocși Dej. Din 2011 a fost numit paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăștur, unde a desfășurat o frumoasă activitate pastoral-misionară.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|