Va multumesc tuturor pentru raspunsurile voastre...si...sunt placut surprinsa de atitudinea voastra.Acum, dupa cum a spus si cristiboss, sa vin si eu cu cateva comentarii si intrebari.In primul rand, cred ca este destul de greu sa nu te indoiesti atunci cand religia vrea cu tot dinadinsul sa combata stiinta.De exemplu, in general credinciosii nu cred in evolutionism.Si totusi, evolutionismul nu Il exclude neaparat pe Dumnezeu.De fapt, trebuie sa existe o actiune externa care sa fi declansat Big-Bang-ul si evolutia, insa eu nu cred ca divinitatea este personala, adica mi se pare putin probabil ca noi murim din cauza pacatului originar(mai degraba nasterea, cresterea, imbatranirea si moartea mi se par asa...ca niste procese care alcatuiesc ceva circular,intamplator...asa cum evoluam pana la un punct ajungem apoi sa ne dezagregam, contribuind in final la ciclitatea naturii care trece peste vietile si suferintele noastre fiind inconstienta si oarba...), ca Absolutul ne asculta rugaciunile si ca suntem atat de importanti in acest Univers.Apoi, as vrea sa va intreb ceva:daca evolutia nu este adevarata si maimutele nu sunt ca un fel de "veri" ai nostri, atunci de ce gesturile si sentimentele lor(care exprima afectiune, ura, rusine), ca sa nu mai vorbim de conformatia corpului, seamana atat de mult cu ale noastre?
senin,dar de unde stim ca atunci cand ni se pare ca L-am gasit, de fapt nu traim o iluize, asa cum spun psihologii????
Si de unde putem sti daca judecata de apoi, raiul si iadul nu sunt doar mituri care sa ii faca pe oameni mai buni, mai corecti, care sa bage frica in sufletele lor, impiedicandu-i sa faca rau?Apoi, mai exista problema legata de asemenarea dintre mituri.In religiile mai vechi decat crestinismul si chiar decat iudaismul se intalnesc notiuni precum iad, rai, judecata de apoi, viata de dupa moarte, potop, mersul pe apa, nasterea din fecioara...nu cumva sunt preluate de religia noastra?
|