Timp de patru zile, între 14 și 17 mai, la Bruxelles și Paris va avea loc ediția a V-a a Festivalului de cultură, artă și teologie „Din dragoste pentru frumos“, eveniment patronat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cu sprijinul Ambasadei României în Franța, al Ambasadei României în Regatul Belgiei, al Ministerului de Externe - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și al Institutului Cultural Român.
Prezența acestui festival tinde să devină o tradiție în viața diasporei românești, iar locurile de desfășurare a diferitelor evenimente sunt cu o încărcătură aparte: Cripta Puțului (Biserica Saint-Sulpice, Paris), Institutul Cultural Român din Paris, Abbay de la Cambre (Bruxelles), Bibliotheca Wittockiana (Bruxelles), Teatrul Marni (Bruxelles), Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae“ (Bruxelles).
Acest festival este cuprins dintr-o serie de mai multe manifestări, acoperind un spectru larg: conferințe, concerte de muzică clasică și tradițională, expoziții de pictură și sculptură, proiecții de film, recitaluri de poezie, spectacole, toate cu participarea unor importante personalități din domeniul artistic, etnologic, teologic.
Dintre invitații acestei a V-a ediții a Festivalului cultural „Din dragoste pentru frumos“ îi amintim pe: Gheorghe Zamfir, Grigore Leșe, acad. Eugen Simion, actrița Maria Ploae, regizorul Nicolae Mărgineanu, etnomuzicologul Costin Moisil, teologul și antropologul Costion Nicolescu, sculptorița și pictorița Silvia Radu, pictorița Milița Sion, actorul Vasile Butnaru. Va fi prezent și actorul american convertit la ortodoxie Jonathan Jackson, care, împreună cu soția sa, actrița Elisa Jackson, va susține conferința cu tema „Despre plinătatea vieții în Hristos și misiunea Bisericii Ortodoxe în lume“.
Festivalul va debuta joi la Paris, la Biserica Saint Sulpice, cu un cuvânt de deschidere al IPS Mitropolit Iosif, după care vor urma conferința cu tema „Misiunea preotului și a parohiei în societatea zilelor noastre“, susținută de părintele Nicolae Tănase, „tatăl“ celor peste 300 de copii îngrijiți la Valea Plopului, și conferința actorilor Jonathan și Elisa Jackson. Seara de gală va avea loc joi, la sediul Ambasadei României la Paris, în prezența IPS Mitropolit Iosif. Programul va cuprinde un concert de muzică medievală și veche românească al grupului franco-român Ô-ARTA, cu participarea actorului Jonathan Jackson.
Festivalul va continua vineri la Bruxelles cu un concert susținut la Abbaye de la Cambre de maestrul Gheorghe Zamfir, urmând ca sâmbătă să aibă loc o serie de manifestări la Biblioteca Wittockiana din capitala belgiană. Printre acestea figurează conferința „Cultura cultului și cultul culturii“, o conferință-eseu de nuanță teologică despre probleme actuale din societatea românească, ce va fi susținută de Costion Nicolescu, doctor în teologie și cercetător științific în cadrul Muzeului Țăranului Român din București, și de părintele Cyrille de la Mănăstirea Chevetogne (Belgia). Tot la Biblioteca Wittockiana este programată o conferință pe tema muzicii tradiționale, la care au fost invitați etnomuzicologul Costin Moisil și muzicienii transilvăneni Emil Mihaiu și Zenu Oliver Zanc. Vor urma un recital de poezie al actriței Maria Ploae și proiecția filmului documentar „Amfiteatre și închisori - Un psiholog în temnițele comuniste“, în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu. Criticul și istoricul literar Eugen Simion va susține, vineri după-amiaza, în același loc, conferința cu titlu și temă incintante: „Eugen Ionescu și Emil Cioran - un credincios necredincios și un necredincios credincios“, ziua urmând să se încheie cu un concert al lui Grigore Leșe.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|