View Single Post
  #965  
Vechi 18.05.2015, 22:00:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Adeseori suntem nedumeriți, nepricepând motivele pentru care copii și adolescenți din familii creștine, care sunt învățați din copilărie să se roage, care se împărtășesc des, sunt aproape total lipsiți de „imunitate duhovnicească”, „mușcă” imediat din momelile păcatului, sunt slabi în fața influențelor dăunătoare. Noi ne străduim să-i ferim de tovărășiile rele, de televizor, de discuțiile și imaginile murdare, de muzica vulgară și de pseudocultură, însă, în mod paradoxal, tocmai acestea îi atrag și au asupra lor o înrâurire deosebit de ucigătoare: ei creează impresia unor plante de seră, ce pier la cel mai mic ger, și într-o anumită măsură așa și este.
Care este însă vaccinul, cum să-i imunizăm? Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem un fapt amar: copiii noștri vorbesc deja pe altă limbă, ei au primit deja ideologia noii ere la un nivel subconștient, însă adesea foarte adânc. Cum așa? Foarte simplu: din aer – da, da, din aer, din mediul înconjurător –, din permanenta reclamă agresivă de pe stradă, de la televizor, din mijloacele de transport în comun, care e construită pe principiul hipnozei; din permanenta vulgaritate care se vede peste tot, de la ganguri până la apartamentul de alături, din revistele porno ce se găsesc la chioșcurile de ziare. Da, fiindcă acesta este aerul pe care îl respirăm.
Noi îi învățăm pe copii să se roage, îi ducem la biserică, îi creștem în Legea lui Dumnezeu. Totul este corect, dar... Lumea Legii lui Dumnezeu este o lume a nevoinței, o lume a efortului duhovnicesc, o lume a răstignirii împreună cu Hristos. Ea nu se oferă oricum, nu poate fi primită pur și simplu, alături de celelalte valori sau interese ale sufletului. Ea este o comoară pentru care trebuie neapărat să „vinzi” tot ceea ce ai.
Așa se întâmpla și cu cei care se întorceau la Hristosîn perioada sovietică. Oamenii însetați de Dreptate se lepădau de nedreptate; cei ce căutau Dragostea tăiau curvia și pofta; cei ce doreau Libertatea adevărată – libertatea în Hristos – puteau să meargă vitejește la nevoință și să rabde prigoane, dar pe atunci lumea era încă alta. Existau deja concepții de genul „amorului liber”, dar ele revoltau opinia publică, și sodomia provoca o repulsie generală. Drepturile și libertățile cetățeanului erau încălcate, dar existau oameni care se luptau pentru ele cu bărbăție și în mod dezinteresat, adeseori riscându-și libertatea și viața, fără să primească vreun onorariu. (Preot Alexie Uminski)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote