Sfânta Liturghie este însăşi manifestarea truplui lui Hristos, nu este o slujbă. E foarte complicat înţelegem acest lucru, pentru că neavând experinţa a ce înseamnă a fi mădular a trupului lui Hristos. A simţi lăuntric, e ca o celulă care are acelaşi ADN ca oricare altă celulă din organism, deşi are funcţia propie fiecare celulă (celule hepatice fac ceva, celulele nervoase fac altceva, celule stem altceva), totuşi fiecare celulă are conştiinţa că aparţine unui trup şi formează un singur organim. Practic, asta trebuie să facă Liturghia, să mă aducă la conştiinţa a unui singur organism, realmente să-l simt pe celălat mădular al meu, dar lăutrinc. O simţire mult, mult mai adâncă decât ar avea nişte fani a unui star de muzică la un concert. Acolo 70.000 de oameni pulsează la unison, şi trăiesc la unison, şi pentru ei idolul e viaţa lor, şi se înţeleg unii cu alţii, şi simt unii pe alţii, şi se unesc unii pe alţii, şi se iartă unii pe alţii. Întrebarea este: trăim noi la Liturghie, ca stare lăutrică, măcar zece la sută din intesitatea pe care o trăiesc rockerii la un concert rock sau microbiştii la un meci de fotbal când se ridică zeci de mii de oameni şi urlă la unison "hai Dinamo!" Păi e clar atunci că Liturghia nu există ca stare lăuntrică şi ca conştiinţă ca apartenenţă a Trupului. Dacă eşti fan nu ştiu care, ăia se simt una. Ei vreau să spun că acea simţire deşi, este destul de lăuntrică că nu-i chiar numai superficială când mergi la un concert sau la un meci de fotbal, este atât de departe de unirea în Biserică încât nici nu există termen de comparaţie. Deci, dacă nu trăim exterior cât trăiesc ceilalţi vă daţi seama unde ar trebui să fim noi de fapt în Sfânta Liturghie? Asta este problema. Şi atunci, practic, primul lucru esenţial la Sfânta Liturghie este că dacă noi suntem trupul...Cum este un trup fără o mână sau un picior? E frumos sau spunem că e handicapat? Ei problema este foarte simplă.

Liturghia este o împreună slujire, nu preotul este slujitorul. Din însăşi cunvintele noastre noi ne osândim. Noi suntem împreună slujitori cu preotul. Dovadă, toate rugăciunile, în afară de una singură din timpul Heruvicului care îl priveşte strict pe preot ca slujitor, sunt la plural şi la toate rugăciunile răspundem Amin. Ce înseamnă Amin? Aşa să fie? Nu! Înseamnă altceva, mult mai adânc, mult mai dinamic. Înseamnă că eu îmi împropiez şi îmi fac al meu tot ceea ce preotul spune. Preotul este capul adunării, el nu este altceva decât parte din trupul Bisericii. Deci, preotul nu spune ceva ca un mijlocitor rupt de oameni. Şi eu când eu spun Amin am osândă. Când preotul spune "luaţi mâncaţi ...beţi dintru acesta toţi", noi ce spunem fiecare? Amin. Minţim în faţa lui Dumnezeu. Noi ne jucăm cu cuvintele în Sfânta Liturghie, pur şi simplu ne jucăm cu cuvintele. Nici măcar nu ne gândim, de fapt că noi ne jucăm cu vorbele. Nici nu ne gândim de fapt că a spus Hristos că pentru fiecare cuvânt deşert vom da seama. Înţelegeţi? Ştiţi ce afcem noi? Noi chiar facem ritual, dar Liturghia nu este un ritual. Oamenii mai demult aveau conştiinţa asta foarte clară. Din păcate, noi am pierdut această conştiinţă.