[cristiboss56]

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români. Aşa se explică şi faptul că, astăzi, aproape 1.850.000 de români poartă numele Constantin şi Elena sau derivate ale acestora. Mărturie a acestei evlavii stau şi numeroasele biserici parohiale şi monahale, din ţară şi din străinătate, care şi-au aşezat viaţa duhovnicească sub ocrotirea Sfinţilor Împăraţi ai Ortodoxiei.

Ei sunt cinstiţi în mod deosebit, fiind trecuţi în rândul sfinţilor cu denumirea de „isapostolos” - „întocmai cu Apostolii”.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia 'in hoc signo vinces' ('prin acest semn vei învinge'). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit 'labarum'. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credinţe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta 'instinctu divinitatis' ('prin inspiraţie divină'). Lui Eusebiu, i-a mărturisit sub jurământ că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine 'religio licita', adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli. Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut' (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 şi a fost înmormântat în Biserica 'Sfinţii Apostoli' din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani şi Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea fraţi care să moştenească tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divorţat de ea (cca în anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale din București

Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este Catedrala patriarhală din Bucureşti, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658), care a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul lăcaş a fost de fapt forma pe care a îmbrăcat-o evlavia domnitorului şi a credincioşilor din oraşul lui Bucur faţă de cei doi sfinţi care au marcat profund istoria creştinismului. De la ridicarea ei şi până astăzi, biserica respiră duhul acestei evlavii, care se face auzit prin neîncetatul murmur de rugăciune ce se înalţă în taină către Sfinţii Împăraţi. Bucuria credincioşilor a fost încununată în urmă cu nouă ani, când vechea biserică domnească, devenită între timp Catedrală mitropolitană şi mai apoi Catedrală patriarhală, a devenit baldachinul moaştelor sfinţilor protectori. În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a dăruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.

După aducerea moaştelor, cultul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaşte este scoasă în procesiune şi aşezată spre închinarea credincioşilor, alături de racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.





Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, voi sinteti nadejdea noastra si folositorii nostri; voi ne sinteti noua bucurie in vremea necazului, voi ne ocrotiti in nevoi si ne ajutati. Voi sfintelor manastiri si biserici le sinteti pazitori; pentru aceasta cadem inaintea voastra cu lacrimi, rugindu-va sa nu incetati a ne ajuta noua neputinciosilor, ci mijlociti la Dumnezeu si la preacurata Lui Maica si pururea Fecioara Maria, ca si pe noi sa ne pazeasca fara prihana si pe toti sa ne intareasca in credinta, pina la sfirsitul vietii, spre mintuirea sufletelor noastre. Amin.