[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Din moment ce nu poţi accepta cele două "şcoli" şi pe una încerci să o combaţi, cel mai probabil pentru că nu face parte de practica ta, ce se poate înţelege?

Practica mea? Eu sunt un NIMIC! Nu de mine depinde nici chiar mantuirea mea, ci mai ales de mila lui Dumnezeu! Nici nu vreau sa cred ca pot indrazni sa ma lupt cu vreo ispita ingaduita de Dumnezeu, fara a avea in vedere mila Lui mai intai! Nu vreau sa fiu considerat de cineva drept punct de referinta ca va fi vai-si-amar de mantuirea lui!!!

În prealabil postat de ovidiu b.

ps: Preoţii de împărtăşesc la fiecare Sf. Liturghie? Se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire? Dar ce spui tu, păcate au?

Iata cat este de regretabila absenta lui Zaharia, cel putin din postari. Cu siguranta te-ar fi tras de urechi pentru o asa indrazneala... Cand va striga lumea pentru tine: "Vrednic este!", atunci sa te asemeni lui. Pana atunci... mireanul si preotul, au privilegii diferite dar si raspunderi diferite... De aceea, mireanului i se iarta mult mai usor decat preotului, pentru ca preotul TREBUIE sa fie el insusi un model pentru a nu fi sminteala si poticneala nimanui.

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu cred că duhovnicul nu ţine cont de zilele de post rânduite de Biserică. Legat de aceia care au mâncat de dulce în post, te-ai gândit că poate aveau dezlegare pe motiv de boală sau alt motiv binecuvântat?

Imi pare rau ca privim atst de diferit. Cine vorbeste de bolnavi, de batrani, de copii sau persoane cu probleme? Eu ma refer strict la obisnuinta pe care si-o face omul lipsit de constrangeri, care se complace invariabil intr-un confort anume, iar daca nu-l are, si-l creaza cu orice pret, printr-un egoism pe care din inselare, nu si-l recunoaste!!!

În prealabil postat de ovidiu b.

Depinde cum te raportezi. Din moment ce te împărtăşeşti des, conştiinţa ta este mereu trează, eşti mereu în "corzi" şi eşti, poate, mult mai atent la ceea ce faci, la ceea ce spui, la ceea ce gândeşti. Apoi, duhovnicul nu cred că dă dezlegare oricui la un asemenea "obicei", unuia care vine la biserică de complezenţă, ci unuia care o rânduială şi o aşezare în biserică, îi cunoaşte bine viaţa şi obiceiurile. :)

Cand vorbim de rugaciunea continua, de rugaciunea mintii sau a inimii, cand vorbim de smerenia ascunsa (cei ce au o astfel de smerenie, nici macar n-ar indrazni sa se afle in treaba cu vreun cuvant pe-aici, nici macar din greseala!!!) Omul are mari slabiciuni. Cand conduce pentru prima data un autoturism, ii tremura genunchii la inceput, din teama ca poate gresi undeva cu ceva. Apoi... totul devine o rutina. Chiar si cand nu da prioritate, chiar cand mai trece pe galben sau chiar pe rosu, chiar si cand depaseste viteza regulamentara, el este "stapan pe situatie"! Asa si cu impartasirea deasa. La inceput ne temem si de umbra noastra, pentru ca mai apoi sa ni se para toate, floare la ureche!!!
Cat despre "dezlegarea" duhovnicului, sunt doua lucruri total diferirte: ori duhovnicul incearca sa nu se puna in dificultate cu enoriasii, ori mireanul "uita" sa dea niste "detalii importante"...

În prealabil postat de ovidiu b.

Şi chiar şi aşa, atunci când urmează să ne împărtăşim (a sosit termenul) să înţeleg că suntem vrednici chiar şi trăind în această lume a televizotilui şi a multor tentaţii?

Tu zici!

În prealabil postat de ovidiu b.

Oricât ne-am osteni, oricâte fapte am face, oricâte virtuţi am avea, prin efortul propiu nu ne putem mântui, ci numai cu ajutorul Domnului, numai prin unirea cu El, ca nimeni şi nimic să nu ne poată despărţi de El.

Deci STII!!! "Nimeni si nimic!" Sa nu uiti asta! Prin slabiciunile si confortul pe care-l cautam cu orice pret, cred ca tocmai acest "Nimeni si nimic" devine o predeterminare pe care n-o intelegem deloc din moment ce trecem peste ea cu toata nepasarea.

În prealabil postat de ovidiu b.

Drept dovadă sfinţi cu fapte şi virtuţi înalte au nădăjduit în Hristos şi nu în faptele lor, împărtăşindu-se foarte des, chiar zilnic.

Drept dovada... ne asemanam acelor sfinti ca doua picaturi: una de lapte si una de cerneala!

În prealabil postat de ovidiu b.

Asta nu însemnă că postul, rugăciunea, nevoinţa, milostenia şi toate celelalte nu-şi au rolul lor şi că nu trebuie să apelăm la ele, dar să nu uităm că sunt doar mijloace şi nu un scop în sine. Apoi să nu uităm că e mai de preţ ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu decât orice nevoinţă.

Scopul in sine este dobandirea harului. Iar harul nu poate fi cumparat si nici nu putem pretinde ca-l avem decat din ignoranta sau inselare. Despre har putem afla, nu la mireni, ci la sfinti parinti. Uneori, unii mireni, primesc o farama de har, dupa multa osteneala, dar din cauza "balariilor" ce-l napadesc, il pierd usor si cu mare anevoie mai reusesc sa dobandeasca doar o farama din acea farama...

În prealabil postat de ovidiu b.

Părintele Arsenie Papacioc nu era aşa mult pentru asceză cât pentru trezvie, prezenţă continuă...asta nu înseamnă că "şcola" părinţilor pentru mai multă asceză, cum ar fi părintele Cleopa, nu este mântuitoare...fiecare "şcoală" e mântuitoare, şi sunt mai multe "şcoli" pentru că noi suntem atât de diferiţi.

Parintele Arsenie Papacioc, dupa parerea mea era un adevarat sfant. Din ce cunosc in ultimii ani ai vietii lui, era in mare har. Prin el vorbea Insusi Dumnezeu si sfintii Lui. Daca isi lua uneori ingaduinta de a da Sfintele Taine unor persoane oarecum controversate pentru noi, asta nu inseamna nimic in prostia noastra! Ce vedea el, noi nu putem vedea, ce legaturi cu Dumnezeu avea el, noi nu putem avea... Si-apoi, el chiar avea puterea sa dezlege si sa se roage pentru cel pacatos, dar noi? Cine suntem noi? Ce suntem noi?

Si daca tot vorbeam de Parintele Savatie Bastovoi (la care raman cu parerea ca am auzit pentru prima oara metafora cu rokul si fotbalul), o sa dau un citat din minunatele lui vorbe de duh:

(...)
- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?

- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit. Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

- Ne osândim?

- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.