Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Nu la existențialism trăgeam, frate Bogdan, cel puțin nu intenționasem asta.
Bogdan, să nu facem distincție între Ființă și existență?
Dumnezeu Se dezvăluie astfel: "Eu sunt Cel ce sunt" (prin asta înțeleg "Ființa sunt Eu"). Oare de ce nu spune "Cel ce există?"
Existența, dincolo de faptul că include obiecte și fenomene fizice, chimice etc., precum și materie moartă (organismele care nu mai sunt vii), reprezintă Creația. Or, distingînd pe Creator de Creație, îmi pare firesc să disting și Ființa de existență.
Și îmi pare că particula "ex" din termenul existență nu e tocmai întâmplătoare.
Dacă acceptăm că "ex" desemnează un "în afară", atunci nu văd cum Dumnezeu poate fi în afara Lui Însuși, în afara Ființei. (Care este Veșnic Vie. Spre deosebire de existență, care e și nevie, neînsuflețită etc.)
Tu cum înțelegi ce susțin aici? Ți-aș mulțumi pentru o opinie și pentru eventuale explicații dacă îți pare că mă aflu în neînțelegere.
Doamne ajută!
|
Ioan, cred ca acum inteleg ce vrei sa spui si iti dau dreptate. Fiindca la Dumnezeu esenta si existenta coincid, asta inseamna ca Dumnezeu nu are o esenta separata de existenta Sa. De aceea El spune : "Eu sunt cel ce sunt." Este ca si cum ar spune: Eu sunt "Eu sunt".
Numele lui si esenta lui este "Eu sunt". De aceea, daca la oameni sau la alte creaturi putem spune ca este un anume lucru, este "aceasta" sau este "aceea", la Dumnezeu nu putem spune asta fiindca "El este pur si simplu", fara nici o adaugire. A trebuit sa rumeg un pic la ideea ta, dar in final, da, iti dau dreptate.