[Mihnea Dragomir]

Este posibil sa ai prieteni atei. Marea majoritate a prietenilor mei sunt fie atei, fie cred intr-un "Dumnezeu al filozofilor", iar nu in Dumnezeul cel Viu al lui Abraham, Isaac si Iacob, care S-a intrupat in Isus Cristos. Prietenia lor imi e foarte pretioasa, fiindca de ei ma leaga multe lucruri.
Dar nu as putea sa am un prieten anticrestin sau anticlerical. Prietenii de mai sus, desi sunt atei, imi respecta obiceiul de a nu manca carne vinerea si nu incearca sa imi explice cat este de absurd. Ei imi respecta obiceiul de a ma ruga inainte de masa, indiferent ca sunt eu la ei, ei la mine sau cu totii la carciuma. Niciunuia nu i-ar da prin cap sa ia in ras rugaciunea mea.
Daca, totusi, ar face-o, eu le-as spune ca ma doare sa ia in ras pe tatal meu sau pe mama mea. Dumnezeu este tatal meu, iar Biserica imi este maica si invatatoare. Iubirea pentru acesti parinti ai mei este un lucru fundamental pentru mine, asa cum iubirea fata de parinti este un lucru fundamental pentru oricine, iar iubirea pentru patrie ori pentru o cauza este un lucru fundamental pentru multi. Si, asa cum nimanui nu i-ar conveni ca cineva sa-si bata joc de parintii lui, asa cum unui polonez bunaoara nu i-ar placea sa-i spui ce tara de cacao este Polonia, tot asa eu tin sa nu se ia in ras ceea ce pentru mine e sfant. Mai sfant decat patria mea, mai sfant decat parintii mei.
Daca, si dupa ce le-as spune aceste lucruri, daca si dupa ce le-as spune ca batjocura lor ma raneste, ei ar continua sa ia in ras numele Domnului sau Sfanta Biserica, inseamna ca aceia nu sunt, de fapt, prietenii mei. Sfarsitul unei asemenea prietenii ar fi sfarsitul unei iluzii. Nu le-as face scandal, nici repros. Dar nu le-as mai telefona, iar, daca ei ar face-o, m-as scuza politicos.