Citat:
În prealabil postat de florin.oltean75
Am citit filocaliile si am apreciat profunzimea lor.
Insa, nu am gasit nicio explicatie precisa a "rămânerii fără patimă față de înțelesurile (chipurile) lucrurilorâ - un aspect esential - chintesenta nepatimirii - a extazului nepatimas.
...........
De aceea am intrebat: Cum putem privi nepatimas la o floare?
|
Referitor la prima ta afirmație, îngăduie-mi Florin să spun că Filocalia (iar nu filocaliile) nu îmi pare o carte de citit, cu sensul de căutat "informații". Desigur că se poate și așa, dar cred că nu aceasta îi este menirea.
Filocalia este Acasă prin mărturiile și învățăturile sfinților, este mediul unde sufletul se simte ocrotit și hrănit, îngrijit și crescut, mângâiat și învățat deopotrivă, în tainică împletire. Din acest mediu, odată (re)găsit, nu se mai pleacă decât prin damblaua fiului risipitor. Așadar nu "citim filocaliile" și apoi le evaluăm, fie și găsindu-le "profunde". Urmînd să trecem la alte lecturi, apoi la alte lecturi .... și tot așa, în ...căutarea adevărului...O, eroare a erorilor!
Nu! Odată ce lucrarea harului ne-a adus în Cultura Duhului (iar Filocalia este, fără doar și poate, ipostază a acestei Culturi), nu avem nici un motiv binecuvântat să mai trăim în afara ei. De fapt, nici nu văd ce ar fi de trăit...
Filocalia nu e muzeu. Nu e carte pe care o citești apoi o pui în raft printre alte cărți... Ci, să fiu iertat că repet, eu cred că este Acasă al sufletului omenesc.
Filocalia nu poate rămâne (doar) obiect de lectură, ci cufundare (prin lepădare de sine) în Duhul, prin deschidere cu disponibilitate mare. Câtă dispoziție pentru pocăință, atâta disponibilitatea pentru imersiunea în oceanul Filocaliei.
Filocalia nu se citește cu aceeași minte cu care răsfoim revista cutare ori parcurgem buletinul de știri. Ci numai cu inima, anume cu o inimă înfrântă și însetată de Frumos și Bine, de Adevăr și Viață. De Iubire. Dincolo de orice reviste și știri, ori poate tocmai în ciuda lor...
............
Cum putem privi nepătimaș la o floare?...:)
Am la îndemână o privighetoare.
Am mai povestit că într-o noapte de Paști, când mă întorceam de la "Înviere", am auzit privighetoarea în parcul de la Unirii și m-am lăsat furat de cântecul ei. Pe fundalul oferit de participarea la sfânta slujbă, cu tot ce poate însemna aceasta, inclusiv cuvântul Patriarhului de atunci care se afla printre noi, evenimentul a fost parcă din alt tărâm...
M-am așezat pe o bancă să o pot auzi pe îndelete... Părea aproape, într-un pom oarecare dintre mulții arbuști care alcătuiesc parcul Unirii, însă îmi părea că e peste tot și că poate fi auzită la fel de oriunde... Ascultam și fremătam discret sub frumusețea cântecului ei. Asta nu e de povestit, e de auzit, desigur.
Atunci au apărut câțiva băieți, s-au repezit spre un pom, unde credeau că e privighetoarea, au slobozit niște vorbe de-ale lor, s-au cățărat, au jupuit pomul etc. Tot spectacolul. Vroiau să prindă privighetoarea, să o aibă, să fie a lor. Doar a lor, proprietate personală.
M-au jefuit și pe mine, cu acel prilej, nu mă pricep să povestesc cum vine asta dar așa am simțit...
Privighetoarea a tăcut, cântecul ei nu s-a mai auzit minute bune în centrul orașului. (Iar eu am avut naivitatea să mă tem că aceia chiar reușiseră să o prindă!...:))
Am așteptat ceva vreme apoi am plecat, simțindu-mă și rănit dar și îmbogățit cu un dar tainic, de necuprins. Căutam învățătura-mustrare pentru mine, întrucât întâmplarea aceea îmi părea oglindă pentru căderile mele... Am primit gândul că unele lucruri sunt de avut iar altele de contemplat. Frumusețea care ni se oferă în dar nu e pentru a o avea noi, ci pentru a o contempla pe ea. Este ceea ce un colecționar nu poate înțelege.
Când am pășit dincolo de parc, colț cu actualul Mac, privighetoarea s-a auzit din nou, prin perdeaua vuietului mașinilor din Centru... Am luat-o ca pe un semn că gândul meu a fost aproape de țintă...
Cum putem privi nepătimaș o floare? Renunțînd la pornirea posesiunii, preferînd să fim cuprinși decât să cuprindem... Contemplînd, abandonîndu-ne bucuriei și mulțumind. Toată Filocalia arată aceasta!
Poate că ar fi nimerit să reiei lectura (fără a o mai părăsi vreodată), întrucât răspunsul se află în tot cuprinsul ei, în tot locul.
Trăind Filocalia, așa cum ne e dată, răspirînd în părtășie cu aerul ei, deprindem meșteșugul de a privi nepătimaș nu doar florile, ci toată zidirea. Și chiar pe Creator Îl privim la fel... îndrăznesc să spun; să fiu iertat.
P.S. Până te urnești la Filocalia, îți sugerez să faci o încălzire cu "Colecționarul" lui John Fowles. Acolo, floarea ori privighetoarea sunt o tânără fată.