[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Corinusha

Cat timp is tin intimitatea acasa, eu nu am nici o probleme.

A fost odată o doamnă care avea un soţ, un fiu şi două case aşezate vis-a-vis, de o parte şi de alta a străzii numite "Strada Libertăţii Neîngrădite" din Cartierul Nediscriminării.
Într-una din locuinţe îşi ţinea intimitatea acasă doamna cu soţul ei şi cu fiul lor. Vieţuiau ca orice familie de pe lumea asta.
În cealaltă locuinţă, care avea două dormitoare, îşi ţineau uneori intimitatea acasă fiul ei şi soţul ei. Răstimp, doamna nu avea nici o problemă.
În prima cameră a celeilalte locuinţe, Fiul doamnei îşi ţinea intimitatea acasă cu iubitul lui. Erau gay. În timp ce îşi desfăşurau intimitatea, doamna era foarte mulţumită că fiul nu e discriminat şi, în semn de mulţumire, făcea cartofi prăjiţi pai. Apoi îi trimitea frumos ambalaţi, printr-un coşuleţ pe care îl lansa de la fereastră către locuinţa de vis-avis, fiului ei, în pauza dintre două acte de intimitate cu iubitul său. În timp ce coşuleţul luneca încet de-a lungul firului de mătase care lega parfumat o locuinţă de alta, Doamna era foarte fericită şi se simţea liberă şi nediscriminată. Avea certitudinea că trăieştre într-o lume mai bună. Vorbea fluent engleza, turca, somaleza şi păsăreasca veche. În general era o damă bine. Nu fuma des.
În a doua cameră a locuinţei de vis-a-vis, pentru bunul mers al treburilor familiei şi pentru menţinerea liniştii, de trei ori pe săptămână, prin acord comun, soţul doamnei îşi ţinea intimitatea acasă cu iubitul său. Erau gay. Ei făceau acolo tot ce fac iubiţii gay când îşi ţin intimitatea acasă. Răstimp, pentru a-şi exprima bucuria şi recunoştinţa, doamna făcea sarmale, pe care le trimetea împreună cu o sticlă de vin, într-un alt coşuleţ, pe un fir de itamină, celor doi iubiţi. Doamna era foarte fericită, liberă şi nediscriminată.
În vremurile acelea pline de pace şi mulţumire, discriminare nu exista şi aveau să mai trebuiască să treacă încă multe secole până când acest trivial cuvânt, discriminare, să apară în limbajul tot mai decăzut al viitorilor oameni.
Cu toate acestea, vestigii ale acelor vremuri mai pot fi admirate şi în zilele noastre. Putem încerca o frescă de Pompei, un oarecare vas chinezesc pentru păstrarea apei înmiresmate cu petale de trandafir ori cu flori de cireş, sau, ca să nu ne mai complicăm, putem s-o întrebăm direct pe Corinusha, vestala vremurilor apuse. Ea ne va spune melancolică, însă, că acele vremuri au pierit dintre noi, vai, tot prin discriminare...